Conjunctiv

Să fugim împreună într-o noapte de toamnă
Să aflăm amândoi evadarea ce-nseamnă,
Să lăsăm la oraş tot trecutul perfid
Încuiat în seiful ascuns într-un zid.

Să găsim un conac cu o prispă imensă
Să uităm de trăirea modernă, intensă,
Să deschidem un han şi să-l falimentăm,
Cu eşec în afaceri să ne alimentăm.

Să trăim cum vom şti, la nimic predispuşi,
Să-nvăţăm să zâmbim sau să fim indispuşi,
Să fie pomeni cu puhoaie de lume,
Cu ciorbă de varză, cu mâncare de prune.

Să trăim izolaţi dar să fim lângă toţi
Să doresc să mă uiţi, tu să-mi spui că nu poţi,
Să umblăm doar desculţi, apăsând iarba udă,
Să nu ne găsească nici amici, nici vreo rudă.



Să fim noi şi atât, plus un han fără vad,
Să simţim cum pe jos corcoduşele cad,
Să culegem ciuperci, otrăvindu-ne-ncet,
Tu să spui c-ai slăbit, eu să par un ascet.

Să citim şi în stele, cu o mână sub ceafă,
Tu să-ţi pui la ureche o frumoasă garoafă
Şi să-mi dai un sărut cât e cerul de mare
Chiar atunci când musteşte apusul de soare.

Să fim invitaţi la pomana lu’ Tase,
Vecinul din spate, de peste trei case,
Călcat de tractor chiar pe uliţa lui
Atunci când venea de la MAT făcut „cui”.

Să nu ne abţinem să spunem şi glume
Mâncând cu nesaţ din mâncarea de prune,
Din ciorba de varză făcută în tuci,
Să vrei să mai iei şi să nu mai apuci.

Să plîngem aflând că e-n lume război
Să râdem ştiind că nu vine la noi,
Să fim noi şi-un han redeschis între timp
Să avem un acelaşi perfect anotimp.

Anotimpul când via din deal s-a cules
Şi Gheorghe-al Vetei se-mbată mai des,
Să te ţin de mijloc înainte să-ţi spun:
„E un an excelent, s-a făcut un vin bun!”

Să-aducă poştaşul scrisori de la toţi,
De la fraţi, de la rude, de la veri şi nepoţi,
Să fim imploraţi să fugim de la sat,
Pledoarie perfidă, protest simulat.

Să-arunci în fântână telefonul mobil,
Să nu mai aştepţi un e-mail inutil,
Să nu mă mai tem de impozite mari,
Să vină la noi cei mai buni lăutari.

Să treacă o viaţă aşa cum am vrut,
Aşa cum visam şi cândva n-am putut,
Să ştie tot satul de dragostea noastră
Să fie-o garoafă tot timpul în glastră,

Şi când vom muri să ne plângă o lume,
Lângă ciorbă de varză şi mâncare de prune,
Să fim îngropaţi sus, pe deal, împreună
Şi-un câine să urle lugubru la lună…

( Cristian Lisandru - Conjunctiv )