Etape

Umblu cu tine de mana prin singuratatea mea
Drumuri albe pietruite se strivesc sub talpile noastre
Vantul sufla natura de cenusa si o imprastie in jurul nostru
Te strang puternic de mana, ma tem
Ma acoperi

Sunt in siguranta la pieptul tau
Aud vuietul puternic al vantului dar aici simt ca nimic nu m-ar putea atinge
Cenusa ne sufoca, vantul iute ne taie fata
Suntem imbratisati, nimic nu ne ar putea dobori
Se opreste vantul.

Nori negrii se apropie, de furtuna
Aerul s-a umezit iar inaintea noastra s-a format un nor de fum
Inaintam spre el, te strang de mana, ma tem...
Aproape am ajuns
Ma tii de mana, intram in el

Drumuri gri pavate se strivesc sub talpile noastre acum
Ploaia uda vesmintele noastre albe,
Fulgerele ne aprind chipurile,
Ma tii de mana, te temi
Tresari la fiecare fulger, iti simt vibratiile fricii

Inaintam prin ploaie, se vede o iesire albastra
Mergem cu pasi repezi, ne tinem de mana,
Ne privim in ochi, speram la evadare
Aproape am ajuns
Ne strangem a speranta de mana, iesim

Un vant rece, aspru ne taie respiratia
Vesmintele ude ni se ingheata instantaneu
Buzele ni se invinetesc, trupurile ne ingheata
Ne tinem de mana
Privim inainte o pajiste verde.

( Sandu Florin - Etape )

Fericirea floraresei

Sunt clipe când toate le am…
Tacute, duioase psihoze
Frumoase povesti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iata, sunt clipe când toate le am…
Viata se duce-n sir de cuvinte
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

( G.Bacovia - In fericire)

Just like me

Sunt asemeni norului
Sarutand umbra,
Asemeni lunii
Furand lumina
Din soare.
Sunt asemeni tacerii
Gustand linistea.
Sunt adulmecarea ta
Peste tarmul infinit
Al sentimentelor.
Sunt trecerea
Timpului neinchipuit…
Sunt gheara ascunsa
In necercetata lume…
Sunt cat timp esti.


( Gabriela Cernat - Asemeni )

Destin

Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri,
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.

În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci.

Port doine şi litanii, ucisele iubiri
În chilioare scunde şi-n file de psaltiri,
Cu tinereţi pierdute subt camilăfci şi rase
Şi-n rugăciuni smerite pe la iconostase.

Port apa morţii, care spre zbaterea-i ne cheamă
Şi paşii spre lumină în beznă ni-i distramă,
Când ziua clipoceşte prin bălţile cu stuh
Şi pumn de vrăbii zvârle tăcerea prin văzduh,
Când drumurile-aleargă spre tupilişul zării,
Prin pulbere târâte de şerpii depărtării.
Mă port pe mine însumi şi clipa mea o schimb
Când pe cununi spinoase şi când pe câte-un nimb.
Mi-i dragă năzuinţa ce-o răşluim din noi,
S-o caut printre stele, s-o aflu prin noroi.
Nădejdile-mpletite pe ţărmuri viitoare
Ca şerpii vrăjiţi de cântec îmi joacă la picioare.

Şi zborul, şi târâtul deopotrivă-mi plac.
Gust carnea răscolită de înger şi de drac.
De propriile-mi patimi robit sunt şi cuprins,
Aşa ca un păianjen ce-n plasa-i s-ar fi prins.

Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră,
În soarta mea de vrajbă mă dibui şi mă simt,
Ca-n lumea ei de apă şi cer imens o vidră.
Iar visul meu nu poate fi niciodată strâmt.
Din grunzurii tăcerii şi bulgări de-ntuneric
Mi-am făurit avântul puternic şi senin.
De lespezile vremii cu zbucium greu mi-l feric
Şi-n mâni, ca o făclie, cerc sufletul să-mi ţin.
Sunt imn de zămislire şi bocet de-ngropare.
Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom,
Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare,
Şi vreau prin suferinţă să mă vădesc că-s om.

( George Lesnea - Destin )