Viziune

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele-ţi cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din gări plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

( Lorincz Iulian-Iuri - Iubire interzisa )

Plopii cu sot

Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii –
Tu nu m-ai cunoscut.



La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea –
Tu nu m-ai înteles.



De câte ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;



O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici,
O ora, si sa mor.



Dându-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;



Ai fi trait în veci de veci
Si rânduri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,



Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce strabat
Din timpurile vechi.



Caci te iubeam cu ochi pagâni
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrâni
Parintii din parinti.



Azi nici macar îmi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,



Caci azi le semeni tuturor
La umblet si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.



Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec stânt,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamânt.

( Mihai Eminescu - Pe langa plopii fara sot )

Betie dulce

Beţie,
Eşti angor
Şi albă poezie,
Vârtej ce poartă-zbor
Minciuna şi adevărul
Şi cuib unde rănit
Se alină dorul;
Greu păcat
Lăsat
De Dumnezeu
Odată cu paharul,
Crâşma,
Crâşmăriţa
Căreia,
Cu mii de draci, i-aş săruta guriţa.
...........................................
Alcoolul, pic cu pic, mă toarnă-n lume
Un semizeu beţiv
Şi cu renume.
Doar înspre dimineaţă
Bodegile se-nchid
De sus, mă soarbe bolta-n gâtlejul ei avid.
Merg încet, pământul clătinând,
Cu capul în piept şi doar pentru mine
Încetişor cântând.
E chiară beată luna
Şi străluceşte bruma.
Întârziat, hoinar, inofensiv,
O javră de căţel îşi pierde urma,
Iar stele aţintesc spre el
Ochi spălăciţi şi reci,
Ca de beţiv.

( Petre Augustin - Betie )