Inima

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

( A.Macedonsky - Rondelul meu )

Noian de neguri

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

(M.Eminescu - Din valurile vremii )

Zidul dintre noi

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

( Nichita Stănescu - Cântec de dor )

Viata ca o parere

Spre tarmul ce se pierde in noapte si in ceata
Curand o sa ating-al vietii-mi vas fragil.
Si ma intreb pe mine aici, in asta viata,
De cand traiesc in doruri, la ce am fost util ?

Si sunt mai mult in lume ca umbra trecatoare
Ce-o lacrima arunca in cursu-i d-un minut,
Ce nici nu invaleste, nici da acestui soare
Mai multa stralucire, nici farmec mai placut ?

Ma-ntreb ce este oare a noastra misiune,
Noi, care-aici in viata n-avem decat o zi ?
Noi, ale caror fapte, tarana, fala, nume
Se spulbera in vanturi -nainte d-a luci ?

Cararea mea in lume se sterge de sub soare :
Amara calomnie paleste-al sau color.
Tot omul lasa-n urma-i ce lasa-o dulce floare :
Prefumul d-o secunda pe vantul trecator.

A unei soarte astfel, vai! pretuia durerea
Ce inimele nostre adapa cu venin
Necazul unei mume, ce si-a zdrobit placerea
Veghind cum se formeaza al ei prunc pentru chin ?

Acest argil molatec ce vantu-o sa rapeasca,
Ori merita onoarea sa poarte-n al sau san
O flacara de spirit, rasfrangere cereasca,
Ce ca un rob asculta de lut ast crud stapan ?

Asa ma-ntreb si Domnul raspunde bland dorintii :
" Tot ce traieste-n lume are cuvant profund.
O floare sa profume in capistea fiintii,
O raza sa-aureasca abimul fara fund !

O lacrima s-aline un suflet in durere.
Si roua sa fragide arsitele de zi,
Si tu s-aduni p-o frunte sarutul de placere.
O, muritor ! iubeste, ca maine vei pieri ! "

(D.Bolintineanu - Scopul omului )

Flori

Nu am nici pietre, nici metale
Pentru suavele tale
Diafane frumuseti
Adunate din sute de firimituri de vieti.
Din floare, din roua, din pasare
Ca niste margele de mei, de porumb si de mazare
Cu acul si firul
Gandul meu ca trandafirul
S-a intristat
Am uitat
Sa culeg si sa opresc
O strachina din argintul ceresc
Mi-l asternuse luna pe masa cu scule ...
Si puteam sa fac guivaere destule

Trezeste-te, haide, din somn si din puf
Gadilata-n ochide un zuluf
In care bate soarele.

( T.Arghezi - Nu am... )