Prima incercare

Am îmbrăcat, în zori,
haina albastră a infinitului,
mi-am smuls rădăcinile din pământ
şi am pornit pe aripa vântului.

Ameţit de primele pale de aer,
întâi m-am strecurat tremurător,
apoi, alegându-mi singur cărările,
am devenit îndrăzneţ şi cutezător.

Chiuiau norii şi văzduhul.
Inima bătea pieptul să-mi spargă.
Mă legănam pe razele soarelui...
Pământul, încerca înapoi să mă tragă.

Prindeam în pumni şi-n plămâni
ceaţa deasă a norilor,
mă ascundeam în valurile lor
cu gust umed şi înţepător.

Oraşelor de pitici le făceam semn
clătinându-mi aripile argintii.
Îmbrăţişam, fără să mă satur,
coloritul tarlalelor pe câmpii.

Urmăream scăriţa drumului de fier
şi şerpuitul pâraielor,
Respiram ozonul înălţimilor
şi simţeam răcoarea zăvoaielor.

Ceva mi-a adus aminte de pământ:
foamea, a mea şi a motorului,
Şi mă gândeam cu teamă la o alta,
Cea nesecată, a pământului.

M-am întors timid, cu teamă,
parcă cerând tuturor iertare.
Am fost primit pe un covor de flori...
Pământul ştia că sunt la prima-ncercare!

( George Ioana - Primul zbor )

Sfanta-i suferinta celor ce cad urcand

Nu pot uita urcusul de-atuncea legendar,
Mereu mai sus, spre boldul luceafãrului clar!

Se tot spunea cã pãsãri cu ochii de opali
S-ar fi aflând în plopii înalti, monumentali,

Si eu, vãzând spre zorii cu-naltele vâltori,
Cum au zbucnit la ceruri un rând de zburãtori,

M-am avântat, si plopii am prins a-i cuceri,
Fãrâmã cu fãrâmã, în fiecare zi!

Cu cât mi-era mai fricã, mã aburcam mai sus,
Sã vãd ce lumi se aflã dincolo de apus?

Dac-atingeam cu fruntea al astrelor colan,
Mã prãbuseam cu capul în jos ca un hultan -

Mã nãucea durerea, dar n-am gemut nicicând,
Cãci sfântã-i suferinta celor ce cad urcând!

( Eusebiu Camilar - Plopii monumentali )