Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Fumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De-aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.
În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.
Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câne pe poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu sameni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.
Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaeruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi – Omorul e-un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.
Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Fumuseţe, monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre un infinit de-a pururi drag şi misterios?
( C. Baudelaire - Imn frumusetii )
