Sunt dimineti in care
Zeii semintelor ma recunosc,
Ma privesc cu uimire
Si-mi spun
„Parca te-am mai vazut undeva“,
Eu am aceeasi impresie
Dar nu-mi amintesc unde
Si ca sa nu-i dezamagesc
Le zambesc
Si le fac semn ca da.
„Azi primavara
In palatul acela de sub pamant
In intunericul gingas
Nu erai dumneata?
Se auzeau pasi din cand in cand
Deslusit...“
Iar eu, fara sa-mi fi amintit,
Murmuram da, da.
Da, eu trebuie sa fi fost,
Si eu va cunosc,
Zei mititei
Risipiti in tarana si roua,
Chiar daca minte nu tin,
Si eu simt ca vin
Dintr-o lume
In care ma inchinam voua.
O lume in care
Avusesem un rost
Si careia o sa-i cer candva
Adapost.
( Ana Blandiana - Sunt dimineti )
