Și mi se face seară, și mi se face frig,
Îmi este dor de ape, cui aș putea să strig?
Cum aș putea s-adun în matca mea de gânduri
Atâtea întâmplări nespuse printre rânduri?
Îmi este-așa târziu și-mi tremură mătăsuri,
Furtuna de cuvânt nu ține cont de păsuri
Adesea-mi răvășește trecutul plin de noi,
Îmi bântuie tristețea cu pași străini și goi.
Și oare să te-ntreb în dimineți neclare
Pe unde-am părăsit vechi semne de mirare?
Sărutului - ce porți i-am colorat în taină
Și fulgilor de nea de ce le-am luat o iarnă?
Mai bine, înflorind în nopți mărgăritare,
Din ceruri să culeg legendele stelare
Și-n ele să înalț o dragoste sihastră,
Să zboare-n infinit ca pasărea măiastră.
Și tu și eu știam că este doar a noastră...
( Ana Sofian - Doar a noastra )
