Strigat de soapte

Mă întorci , te întorc
din drumul de ieri.
Amurg mă cutreieri,
îmi dai şi nu ceri.

Tot roşul din mine
l-ai lăsat pe apus
şi eşti şi nu eşti
al lumii supus.

Mă laşi azi în cer
să-mi dezleg întrebări.
Mă duci pe ştiute 

sau NE…descântari.

Îmi frângi iarăşi visul
tremurând peste frunze
pe când eşti NEzisul
de lacrimi NEcurse.

Mai spargi între dinţi
otrava din noi
să ne spele păcatul
nestiutele
ploi.

Mă dor asfinţituri trecute
în goană
pe lângă un tropot de cai
într-o toamnă.

Culeg astăzi stele
din fire de nai
să te-mbrac în zăludele
spaime de rai -

acela care din mine-i
popas
ca şi cum , ca şi când
tu ai fi rămas

un fluture-n seara
care nu vine
fără noi,
fără tu , fără mine.

Cum curg mângâieri
din nopţi
fără vise.
Ai taina din mine
fără lacrimi promise.

Pribege sunt mâinile tale
în somn.
Eşti tăcut şi eşti singur,
nenuntitule domn.

Vom fi într-o zi
un strigăt de şoapte.
Nu te du!
Nu veni !
Doar stai lângă moarte

să-mi curmi răsuflarea
cu sărutul bolnav
ce te-adulmeca-n seara
cu bocet gângav.

Apun iar în carne
dorinţi înnorate
Nu poţi să îmi dai
decât
fruct de păcate.

( Lelia Mossora- Strigat de soapte )

Te prelingi ca un cantec..

Te prelingi ca o umbra prin sufletul meu…
Picaturi de ploaie – degetele tale
lasa urme atat de adanci
incat luceferii dor de singuratate.

Te prelingi ca un geamat de dor
si ochii tai cauta un nou rasarit.

Aproape...
Aproape ca te pierzi in mine
dar mai ramane un timp
sa treaca prin clepsidra iubirii noastre
de infinit,
iubirii noastre de inalt,
iubirii noastre…
de iubire.

Ne mai raman doar rarele,
putinele clipe
in care sa ne regasim
pe noi
in noi...
sa ne vindecam durerea din ochi
si setea ce ne-a uscat sufletul.

Te prelingi ca un cantec
atat de parfumat
ca ingerii se imbata
de adancul din tine.

Ne e teama sa respiram…
Ne e teama sa ne atingem
sa nu se alungam visul
construit cu atata migala.

Lasa-mi mainile aici
sa risipeasca in mine
muzica ochilor tai
neasteptat de calzi.

Cand vei pleca,
nu-ti lua umbra cu tine !

Cutreiera-mi visele,
bantuie-mi trupul cu buzele tale,
respira-mi gandurile,
fura-mi visele
in care ne asteptam zborul
in anotimpul acesta
atat de alb
ca se descompune pe trotuare
in urme ale pasilor nostri.

Si pentru ca ai trecut pe aici...
si pentru ca mi-ai trecut prin sange...
si pentru ca gura ta inseamna
inceput si sfarsit,vei deveni o pecete
pe un zid ce demult nu mai este...
Vei ramane , poate, mai mult
decat un vis de dragoste
dintr-o noapte albastra.

Si ...tocmai de aceea
opreste-te la malul meu
o clipa
sa vezi cum imi picura
roua pe pleoape,
sa simti
culoarea
si gustul
si mireasma
gandurilor mele....

( Lelia Mossora - Anotimp alb )