marți, 30 iunie 2009
Esenta tare
blestemat sunt să mă ţes
nou veşmânt pe corp ales
vânt să-ţi fiu să te adie
pe sânii-ntăriţi sub ie
rouă-nrourată crudă
pe trupul de paparudă
apoi raze calde ninse
peste picături prelinse
să te ardă ca de focuri
cerc de braţe pe mijlocuri
să te zbaţi să simţi arsură
când te-oi săruta pe gură
să te-ascunzi ca luna-n nori
când te-oi lua de subţiori
unde iară să mă ţes
jar nestins în corp ales
cazne dulci şi reci fiori
rătăcind prin pat de flori
mierea lor să te îmbete
vrăjită de Dragobete
( Ovidiu Oana - Blestemul Dragobetelui )
The eye..without the face
Mi-e dor de ochii tai albastrii,
Sa te dezmierd as vrea acum,
Sa colindam luciri din astrii,
Doar singuri noi, pe-acelasi drum.
Sa stang in brate mari de lut,
Tumultul vorbelor senine,
Sa nu gandesc ca m-am pierdut,
Fior de ras, in gand cu tine.
Sa ne plimbam fosnind, si zambet
Cuprins in mladieri duioase,
In gandul tau, tacutul umblet
Rememorand visari setoase.
Te strig, si poarta din pustiu,
Se clatina in tihna serii,
Cand mersul meu parea zglobiu,
Si singular in luna mierii.
( Gheorghe Puzdreac - Ochii )
Optimism
Mă uit la tine
şi în fiecare zi îmi mai apare un ochi
până când începe să doară
să văd
atunci îmi spun că nu există iubire
ci doar o capcană
în care ţi se prinde naivă inima
coşmarul a început
hai să stăm întinşi în iarbă
până creşte prin noi
când iubeşti te transformi în înger
îmi spunea mie mama
mă strângea în braţe
eu o căutam de aripi
nu avea
nici eu n-am
nici tu
mi s-a părut că le-am văzut
la un vânzător de îngheţată
a ţipat la mine
şi au dispărut
o să găsim noi drumul bun
toate cheile
şi toate secretele
dacă vrem
( Iakab Cornelia Claudia - Optimism )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)