Tu ramai departe in mine..

Departarea din mine…numai un fluture

Ori o pasare ar mai putea

Sa mi te adune pe retina obosita,

Sa mi te faca floare si cantec

Si descantec.

Dar tu ramai departe in mine , plutind

Ca aburul diminetii in padurea de piatra ;

Acolo durerea nu se aude , nu se vede,

Acolo tainele in taine se rup

Fara trup .

Imprejur viata, ca o comedie

Se invarte neobosind si urla ;

O, cum te-as vrea incadescenta

Ca o sabie heruvimica purificand

Fapta si gand.

Ci tu departe in mine , plutind

Asemenea zarii si numai

Un fluture sau o pasare

Mi te-ar putea desena : floare si cantec

Si zambet inmiresmat,

zambet inmiresmat

( Radu Carneci - Ca o sabie )

10x T.T.

La intalnire cu destinul

Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuire călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.

Dacă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor.

( Ion Vinea - Intalnire )

10x T.T.

Roua

Pune temei pe iubire, chiar dac-aduce durere. Inima nu ţi-o fereca!
O, nu prietene, nu vorbele tainice şi nu le pot pricepe!

Rostul inimii e doar să se năruie într-o lacrimă, într-un cântec, iubito!
O, nu prietene, vorbele tale nu sunt tainice şi nu le pot pricepe!

Răsfăţul dragostei e vremelnic asemeni unui strop de rouă; în vreme
Ce râde, moare. Dar durerea este puternică şi statornică. Îngăduie
Dragostei ce doare să fie trează-n ochii tăi!

Floare de lotus se desface-n lumina soarelui şi dă tot ce are. Ea nu
Rămâne doar mugur în ceaţa etarnă a iernii!

O, nu prietene, vorbele tale nu sunt tainice şi nu le pot pricepe!

( Rabindranath Tagore - Poezie )

Norocul meu

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.
Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.

( Grigore Vieru  - De ce-ai fi trista)

Aceeasi frecventa, dragostea mea..

Un lutier
de-aş fi,
aş modela
sufletul tău…
te-aş vrea vioară !

strunele
acordate
pe-aceeaşi frecvenţa
cu sufletul meu,
ar cânta,
odată cu tine
iubito,
aceeaşi romanţă
de dragoste

O, preafumoasă zână…

să-mi cânte viorile
dragostea ta !

să-mi lase
durerile tale
doar mie…

nu vreau ochii tăi
în lacrimi…
nu te vreau tristă,
nu te vreau absentă
în viaţa mea !

te vreau,
iubito,
glas de vioară
şi fior de toamnă! 

( Ion Cireasa - Dragostea mea... )

Imi esti aripa.. iti sunt zbor..

Rafale de vânt se ţin de mânã cu picurii de ploaie
Au mai ieşit doi pui de om din gãoace
De trei ori norocul rotindu-se

Cu tine-i mereu un nou început
primãvarã şi soare chiar prin furtuni
plecãciune de cer aflat la debut
cu aripi şi ţipãt din piept de lãstuni

o aripã udã şi-un zãmbet în fugã
un râs interzis în ochi de copil
o lunã prea mândrã încearcã s-ajungã
sã ţi se-aştearnã pe tâmplã tiptil

din inima-ţi caldã palat mi-am fãcut
când în livadã visam printre pruni
din iarbã în suflet usor mi-ai trecut
şi viaţa-i acum izvor de minuni

Nu mai învârt azi norocul deloc
Cei doi pui de om au ajuns un gând fericit
Suflete de ploaie pe aripi de vânt picuri de mânã.

( Daniel Puia Dumitrescu - Doar tu imi esti )

O-ntelepciune, ai aripi de ceara!

Ce maini subtiri s-apuca de perdele
Si intr-o parte timide le trag!
In umbra dulce, dupa vechi zabrele
Suspina gura-n gura, drag cu drag.
Luceste luna printre mii de stele,
Suspina vantu-n frunzele de fag,
Se clatin codri mangaiati de vant —
Lumini pe ape, neguri pe pamant.
*
O,-ntelepciune, ai aripi de ceara!
Ne-ai luat tot far’ sa ne dai nimic,
Putin te nalti si oarba vii tu iara,
Ce-au zis o vreme, altele deszic,
Ai desfrunzit a visurilor vara
Si totusi eu in ceruri te ridic:
M-ai invatat sa nu ma-nchin la soarte,
Caci orice-ar fi ce ne asteapta — moarte!
Tu ai stins ochiul Greciei antice,
Secat-ai bratul sculptorului grec,
Oricat oceanu-ar vrea sa se ridice
Cu mii talazuri ce-nspumate trec,
Nimic el noua nu ne poate zice.
Genunchiul, gandul eu la el nu-mi plec,
Caci glasul tau urechea noastr-o schimba:
Pierduta-i a naturii sfanta limba.

In viata mea — un rai in asfintire —
Se scuturau flori albe de migdal;
Un vis purtam in fiece gandire,
Cum lacul poarta-o stea pe orice val;
aA zorilor suava inflorire
Se prelungea pana-n amurgul pal,i
In vai de vis, in codri plini de canturi,
Atarnau arfe ingeresti pe vanturi.
Si tot ce codrul a gandit cu jale
In umbra sa patata de lumini,
Ce spun: izvorul lunecand la vale,
Ce spune culmea, lunca de arini,
Ce spune noaptea cerurilor sale,
Ce lunii spun luceferii senini
Se adunau in rasul meu, in plansu-mi,
De ma uitam rapit pe mine insumi.
In van cat intregimea vietii mele
Si armonia dulcii tinereti;
Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele,
O, cer, tu astazi cifre ma inveti;
Putere oarba le-arunca pe ele,
Lipseste viata acestei vieti;
Ce-a fost frumos e azi numai parere —
Cand nu mai crezi, sa canti mai ai putere?
Si daca nu-i nimic decat parere
Tot ce suspina inimii amor,
Istoria cu lungile ei ere
Un vis au fost amar — amagitor;

Tot ce-aspiraram, toat-acea putere
Care-am robit-o falnicului dor
Am cheltuit-o ca niste nebuni
Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.
Sunt ne’ntelese literele vremii
Oricat ai adanci semnul lor sters?
Suntem plecati sub greul anatemii
De-a nu afla nimic in vecinic mers?
Suntem numai spre-a da viata problemei,
S-o dezlegam nu-i chip in univers?
Si orice loc si orice timp, oriunde,
Aceleasi vecinice-ntrebari ascunde? 

( Mihai Eminescu - O-ntelepciune, ai aripi de ceara! )

Suflete, bun la toate..

O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastra
La intuneric,
La mersul femeilor
Si la apreciat distanta intre doua gaze.
Poate ca abuzam de tine,
Folosindu-te ca pe o perie,
Ca pe un burete
Ca pe o stea,
Ca pe un telescop,
Ca pe o carpa.
Sapati la suflet, ca niste cartite
La lumina aerului orbitor:
Cu care gheare s-o fi sapand lumina
Si cum sa faci in ea galerii?
Ma gandesc uneori ca tu ne incurci,
Ca ne esti prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate.


( Marin Sorescu - Suflete, bun la toate )

Transfigurare

Cu toate că i-am spus că nu vreau
Mi-a dat noaptea-n somn să beau
Întuneric, şi am băut urna întreagă.
Ce-o fi să fie, să se aleagă.
Puteam să ştiu că-n zeama ei suavă
Albastra alburie era otravă?
M-am îmbătat? Am murit?
Lăsaţi-mă să dorm... M-am copilărit...
Cine mai bate, nu sunt acasă,
Cine întreabă, lasă...
Cui mai pot să-i ies în drum
Cu sufletul meu de acum?

( Tudor Arghezi - Transfigurare )

Gol

De-aicea, de pe patul de spital

Pe care ma gasesc de vreme lunga,

Consider ca e-un gest profund moral

Cuvantul meu la voi sa mai ajunga. 

Ma monitorizeaza paznici minimi

Din maxima profesorului grija,

In jurul obositei mele inimi

Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind 

Cu cine stie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind 

Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei 

Paziti-va si inima, si gandul,

De nu doriti sa vina anii grei 

Spitalul de Urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial 

De-a dreptul cardiac, precum se stie,

Recunoscand ca patul de spital 

Nu-i o alarma, ci o garantie. 

Va vad pe toti mai buni si mai umani 

Eu insumi sunt mai omenos in toate,

Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani 

Si tarii mele minima dreptate!

( Adrian Paunescu - Da-mi ,Doamne, viata, inca niste ani )

Glas

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

( Mihu Dragomir - Te-ai cuibarit )

Templu

Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurînd singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămîi la ţărmure de mare
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine şi anestezie
Tot omul e un snop de amănunte

Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cît eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna pînă-n oase
O simt în mîna care ţi se-ntinde
Priveşte, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colïnde.
 

( Adrian Paunescu - Iubito, vine toamna )

O umbra de frunza verde

Doarme,
Doamne, pasarea
tavalindu-si aripa
sub ea, numai sub ea
sub ea, numai sub ea…

Ploua nori, ploua de somn,
vis de beizade, de Domn

Pasare dormind,
pasare mâncata,
mistuita, fluturata.

Pe zapada ce se vede?
O umbra de frunza verde.
  

( Nichita Stanescu - Pasare dormind )