Lauda suferintei

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.

( Lucian Blaga- Lauda suferintei )

Radacini

Cer cu păsări moi
se lasă verde peste mine.
Se lasă moale
cer cu păsări verzi.
Cer cu păsări-noapte
se ridică verde dinspre noi.
Spre noi cu păsări-noapte
se ridică verde ceruri moi.
Mi-e dor de verde moale
şi de păsări-noapte
când am cer.
Mi-e dor de tine când eşti verde;
mi-e dor de verde când eşti zbor;
mi-e dor de ape când eşti noapte,
mi-e dor de aripi când tu dormi.
Mi-e uşor să te iubesc pierzându-te
din verde-n noapte în pasăre şi zbor.
E greu să noapte şi să verde,
mi-e greu să ape şi să dorm
când verde este-n zbor spre ape
şi când noaptea eşti o pasare în somn.

( Paul Mihalache- Radacini )

Jurnalul fericirilor

Fericiţi cei ce se bucură că sunt
Fericiţi cei ce se bucură că sunt o singură dată
Fericiţi cei ce se bucură că n-au rămas fără să fie niciodată
Fericiţi cei ce ieşind din pântecele nopţii au deschis
ochii mari şi nu s-au speriat de întinderea mării
de negura codrului de uscăciunea deşertului de
colţii fiarelor de vijelie şi trăsnet de grindină
şi ploaie de ger şi crivăţ de mulţimea vietăţilor ce
se mănâncă între ele de recile depărtări ale
astrelor de arşiţa soarelui de tot ceea ce nu poate
fi stăpânit

Fericit cel cu toată încrederea s-a uitat la tot
ce-l înconjură şi a zis: aşa este

Fericit cel ce întâlnindu-se cu Apusul la Răsărit
şi ţinând luna şi soarele în palmă face din mare
ceruri şi ceruri din mare
Fericit cel ce nu taie nimic din ce este întreg şi
nu uită tot când soarbe soare din struguri

Fericit cel ce spune ţine-le toate câte sunt nimic
nu este al meu şi de aş fi al lor m-ar durea că
ele nu sunt eu

Fericit cel ce înalţă zmee doar cu visul lui din
lumina vederii

Fericiţi acei ce au piele şi carne şi oase şi nu mai
ştiu că au piele şi carne şi oase

Fericiţi acei ce luându-şi măsura din Azimut în
Nadir nu se sperie cât sunt de mari

Fericiţi cei ce ştiu să citească în pietre
mileniile care-au curs peste ele şi nu pot plânge
că nu se mai întorc

se mai întorc

Fericiţi aceia ce sprijinindu-se într-un deget nu
fac gaură în cer

Fericiţi cei ce opresc molima pe unde calcă

Fericiţi cei ce spun aici şi ştiu că este pe totdeauna
şi aşa ard putreziciunea fără să clipească

Fericiţi cei nu se dărâmă când strănută pisica

Fericit cel ce nu spune niciodată norocul este
aproape sau este scurt şi fără întoarcere

Fericiţi cei ce merg de-a lungul râurilor şi nu le
fură peşti

Fericiţi acei a căror foame se satură cu pâine
dospită cu pâine nedospită albă ca ziua sau neagră
ca noaptea

Fericiţi cei ce ajunşi la o răscruce nu caută
drumul înapoi

Fericiţi cei ce nu turbură umbrele şi nu aruncă în vânt
vorbe spuse de alţii

Fericiţi cei ce rătăciţi prin bâlciuri sunt jefuiţi
de toţi şarlatanii şi nu se plâng niciodată

Fericiţi cei ce umblând ca nişte câini lihniţi de
foame nu strigă cerului că este o piele de măgar
pe care doarme un chior nesimţit

Fericiţi cei ce dând peste o comoară văd o
grămadă de oase

Fericiţi cei ce-şi ung puţinul cu untdelemnul
răbdării

Fericit acela ce şi-a dat calul de foc pe o greblă
să strângă cu ea nisipul

Fericit acel ce ştie că ploaia nu-i va trece
niciodată dincolo de piele

Fericit acel ce după ce a ucis balaurul nu se
sperie de o muscă

Fericit acel ce are pe fiecare coastă o duzină de
metehne şi cu o a treisprezecea străpunge cerul

Fericiţi cei ce plâng când toată lumea râde şi nu
ştie de ce

Fericit cel ce nu fură covrigii din coada
câinilor numiţi istoria în mers

Fericit acel ce făcându-se pâine se lasă dumicat
de păsări şi zboară cu ele

Fericit acel ce stă pe prispă

Fericit acel ce nu se satură de muzica florilor şi de
culorile tăcerii şi se scaldă în curcubeul păsărilor
cântătoare

Fericit acel ce se ascunde cu sobolii şi mai are o
stea la capătul nopţii

Fericiţi cei ce numără în bobi şi mătănii

Fericiţi cei ce dorm unde pun capul şi aud cei
dintâi cocoşul din cenuşă

Fericiţi acei ce aud lăute cembale şi ceteri când
lumea văduvă strigă şi boceşte

Fericit acel ce odată ajuns în vârful muntelui nu
uită cum îl cheamă

Fericite sunt animalele care n-au ajuns oameni
fericiţi sunt oamenii din toate animalele

Fericit acela ce-şi muşcă limba când vede că linge

Fericiţi cei ce împletesc ramuri de salcie şi se
duc să-l întâmpine pe cel ce nu vine.

Fericit acel ce şi-a făcut nai din oasele moşilor
lui şi adună mai departe turme

Fericit cel ce-a pus un corb să-i povestească
ce se mai spune prin copaci

Fericit acel ce varsă vin seara şi aruncă firimituri
prin curte şi pune la poartă chiupuri de apă
proaspătă pentru cei ce vor trece noaptea

Fericiţi cei ce strâng în coşuri fructe şi speriaţi
de frumuseţea lor nu le mănâncă

Fericiţi cei ce aflându-se în faţa căderii de apă
nu îşi închipuie că sunt ei vârtejul

Fericiţi cei ce-şi privesc duşmanii în albul ochilor
şi nu clipesc

Fericiţi căutătorii de izvoare

Fericiţi aceia ce nu vin la nici un ospăţ cu traista
goală

Fericit cel ce vânează numai în vis

Fericit acel ce nu îşi unge ochii cu nici o alifie
nu îşi moaie limba în apă murdară şi nu îşi pune
paie în urechi

Fericit acela ce ştie că doar înainte de a-i creşte
dinţii avea voie să sugă

Fericit acel ce nu aşteaptă moştenire şi are ce
să lase cui nu se aşteaptă

Fericit acela ce se întinde în iarbă şi nu ceartă
greierii că nu îl lasă să doarmă

Bucură-te de toate fericirile cel ce crezi că nu ai
nici una

Bucură-te când ai aflat ceea ce nu ştiai că se poate
şti

Bucură-te de ce nu ţi s-a dat cel ce n-ai cerut
niciodată

Bucuraţi-vă că soarele e rotund şi nu îi
vedeţi marginile

Bucuraţi-vă că nimeni nu poate să vă fure luna

Bucuraţi-vă că n-aţi fost şi nu veţi fi mâine

Bucuraţi-vă cei ce n-aţi fost greşiţi din ghionoaie
şi strigoi

Bucuraţi-vă cei ce nu v-aţi născut doar pe jumătate

Bucuraţi-vă cei ce căutaţi îngeri căzuţi în
balta viselor buimace

Bucuraţi-vă cei ce nu l-aţi crezut pe Aaron şi nu
aţi dat să facă idol aurul pe care îl aveaţi

Bucuraţi-vă că n-au fost smulse trăznetele din
rădăcini şi cerul n-a rămas sterp

Bucuraţi-vă de întinsul mărilor până când nu se
vor face pucioasă

Bucură-te cel ce te-ai aşezat la masă şi nu te ard
mâncările

Bucură-te de femeia ce nu cere să-i aduci mistreţul
cu ochi de rubine cu colţi de fildeş copite de
smaragd şi păr de aur

Fericiţi acei ce nu calcă pragul Împăraţilor dar
ajung la Împăratul

Fericiţi cerşetorii ce nu primesc nimic
de la darnicii care împart într-a opta zi a
săptămânii

Fericiţi cei ce pleacă dimineaţa şi seara poposesc

Fericiţi cei ce nu caută fericirea

Fericiţi cei ce nu cred în tinichele cu foc în coadă

Fericiţi cei ce nu otrăvesc apele

Fericiţi cei ce nu răscolesc morminte să caute
dinţii de aur ai zeilor îngropaţi

Fericiţi cei ce nu-şi întind nervii pe gard

Fericiţi cei ce nu se fac a iubi pe koprologii
sfintelor arte

Fericiţi cei ce nu linguşesc nici puterile nici
neputinţele uzurpătoare

Fericiţi bătrânii care au în urma lor o tinereţe

Fericiţi cei ce nu se fac profeţii celor de mult
trecute

Fericiţi cei ce nu primesc bani să dea muştele
afară din curte sau să care aer cu găleata

Fericiţi cei ce dau bostanii la porci şi ascund
perlele de ochii plebei

Fericiţi cei ce merg pe gheaţă şi nu se întreabă
cât de adâncă e apa

Fericit cel ce seamănă ciulini şi culege foc

Fericit cel ce-şi împrejmuie curtea dar nu încuie
poarta zi şi noapte

Fericit cel ce nu îşi îngroapă prieteni şi
îl
îngroapă prietenii

Fericit cel ce ajuns între brazi nu caută nici unul
strâmb

Fericit cel ce ridicând casa începe cu acoperişul

Fericit cel ce calcă pe fum

Fericit cel ce găsind ouăle nopţii nu le vinde
în piaţă

Fericit cel ce ştie că nu va avea timp să-şi numere
perii junghiurile şi duşmanii

Fericit cel ce lăsat de soartă în grădina plină
de toate poamele pleacă să caute roade în pustiu

Feriti cel ce s-a înjugat la carul soarelui
şi-l răcoreşte luna

Fericit cel ce tot căutând nimicul adoarme pe
nesimţite

Fericiţi ce ce pornind pe urmele fiarelor ajung
la oamenii care-i mănâncă şi le redau sufletul

Fericiţi cei ce lasă pe tânjală tot ce nu-i apropie
de niciodată

Fericiţi cei ce tot vânturând vorbe nu strică
vremea

Fericiţi cei ce nu fac praful în drumul lor şi nu
seacă fântânile

Fericiţi ce ce scriu peste tot ceea ce au citit
în stele

Fericiţi cei ce nu vor să umple bolobocul fără fund

Fericit cel ce ieşind curat din baie nu plânge după
straie noi

Fericit cel ce se bucură după ce-a numărat oile
vecinului şi a văzut că sunt mai multe ca ale lui

Fericiţi cei ce joacă tot în arşice şi nu le pasă
că trece timpul

Fericiţi cei cărora le curge printre degtete şi nu
le rămâne nici un fir atâta aur
cât piramida cea
mare

Fericiţi cei ce auzind privighetoarea nu se gândesc
la măgar

Fericit cel ce la întrecerea de arme nu muşcă din
adversar

Fericiţi cei ce se mai miră într-o lume a feţelor
de lemn

Fericiţi cei ce nu îşi plâng de milă şi nu râd de alţii

Fericiţi cei ce-au învăţat de la furnici că nu sunt giganţi

Fericit cel ce ieşind din puţ nu cade în găleată

Fericiţi cei ce-au tăiat mielul gras pentru cel
părăsit de turmă

Fericiţi cei ce găsesc mereu balsamuri
noi pentru răni vechi de când lumea

Fericiţi cei ce nu vor să înveţe nimic pe nimeni
cei ce nu vor să mântuie lumea cei ce nu aşteaptă să
le cadă din cer mai mult decât uşorul ce duce
poverile
cei ce nu se opresc la mijlocul scării
cei ce adună pietre colorate
cei ce pândesc arătările pe faţa heleşteului
cei ce adună bureţi
cei ce prind păsări în laţuri şi le dau drumul
cei ce spală cerul cu ochii când îl privesc
cei ce sar capra şi înalţă zmee
cei ce fură harbuji să-i împartă
cei ce lustruiesc oglinzile ca să fie mai frumoşi
cei ce trimit pe ape mesagii necunoscuţilor sau
zeilor
cei ce adună petice să-şi ţină viaţa
cei ce îmbracă ţiganii în beteală şi nu
îi bat
cei ce cântă la nunţi fără
plată
cei ce se duc la pomeni şi se roagă mai aprins
ca rudele mortului
cei ce umblă cu circul şi caută maimuţele de pureci
cei ce aşteaptă a doua venire şi nu îşi pierd
răbdarea
cei ce strâng pene multicolore să-şi îmbrace femeia
lipsită de podoabe
cei ce joacă ursul pe străzi
cei ce lustruiesc cristale să le ferească de ochii
murdari
cei ce fabrică leacuri inutile la suferinţe
închipuite
cei ce tot fac aur din plumb şi nu-i crede nimeni
că-l vor face vreodată
cei ce umblă din hram în hram să caute un sfânt mai
bun
cei cu ţinere de minte la cântece şi jocuri
cei ce nu vorbesc altora nici ca din pod nici ca
din pridvorul cerului
cei ce ghicesc în ghioc şi spun nefericiţilor
minciuni care-i alină
cei ce cheamă pe Sfânta Foca şi apără oamenii de
grindină când ea nu vine
cei ce-şi căptuşesc hainele cu vântul iernii
cei ce adună roşcove şi nu le dau decât copiilor
cei ce aprind lumânări la orice biserică le iese în
cale
cei ce nu se însoară ca să fie ca toată lumea
cei ce încurcă mereu urmele vânatului
cel ce prinde în plasă mai mult apă decât peşti
cel ce ştiu că la a doua naştere nu vor mai avea păs
cei ce cântă din trişcă din frunză din solz de peşte
cei ce seamănă să nu
culeagă niciodată
cei ce zugrăvesc pe aer cu genele
cei ce calcă pe zăpadă şi nu lasă urme
cei ce trec noaptea prin faţa caselor şi aprind ferestrele cu dorul lor

Fericiţi cei ce vor face un pod
între mal şi ne-mal peste nici ziuă nici noapte
peste văi de pulbere peste munţii de oase şi peste
ceaţa sufletelor
peste valurile neliniştii şi liniştea eterului
peste amurgul puzderiilor de astre şi alba altor
puzderii
peste geamătul robilor striviţi de munci şi urletul
haitelor
peste toate gâtlejurile fără fund şi peste toate
stările îngereşti
un pod ca limba între cerul gurii
şi suflet
să treacă peste el toate ne-spusele
să se topească pe el toate spaimele şi grija deşartă
din inimile strivite la temelii de ziduri fără suflet
pod peste mlaştina zadarnicului du-te-vino în care
toate noimele s-au înecat 

( Horia Stamate - Jurnalul fericirilor )