Alb si negru

Inca o noapte alba in contul vietii gri
Inca un bulgar negru la muntele de smoala
Inca un om mai crede si altul il insala
Si „a minti” se-aude la fel cu „a iubi”.
Nu mai putem distinge minciuna de greseala?
Ni-i dat sa spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondiala?
Ce drept are minciuna sa vina intre noi?
Dam pensie la diavoli sa ne pazeasca iadul.
Noi re-nviem si raiul, si muntele, si bradul!
Te-acuz si-ti cad in fata tirindu-ma-n noroi.
Noi sintem programatii, trimisii, posedatii
Unui blestem mai mare, mai rau si mai adinc.
M-a umilit minciuna, pe-a carei nota pling.
Strigoii-nstrainarii din casa noastra ia-ti-i.
Inca o noapte alba, poti merge sa te culci
Te voi iubi de taina, de jale si de veghe,
Iti voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Inca o noapte alba, cu negre fructe dulci.
Eu plec nu prea departe, aici, linga padure
Ma intilnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Si intr-o tragedie de-a lui am sa te leg,
Ca toti actorii lumii destinul sa ti-l fure.
Prea dulceo! Noapte buna -sa visezi ca minti
Si treaza in minciuna s-adormi cu foc sub talpa
Sa ai o noapte neagra, sa am o noapte alba

Tu cu o taina-n suflet, eu cu-n cutit in dinti.

( Adrian Paunescu - Alb si negru )

Prabusirea unui vultur intr-un om

M-a izbit vulturul prăbuşindu-mi-se pe umăr.
Clonţul lui mi-a luat aerul din plămâni,-
treaz fiind încă, m-am trezit
cu lăuntrul meu plin de zburătoarele cerului.

Ferească-mă, să stea şi cerul cu stele în mine.
Prea puţină mi-e viaţa, încât
dau liber vederii şi razei ei
dau liber.

Atâta vă rog, scoateţi-mi din plămâni pe vultur.
Am să-l duc în spinare să-l îngrop la vârf de munte.
Atâta doar vă rog, scoateţi-mi pe vultur din plămâni.
Mă sufoc;penele lui îmi umplu respirarea.
Strein de moartea mea
e vulturul mort. 

 

 

 

( Nichita Stanescu - Prabusirea unui vultur intr-un om )

Ce faci la ora cand mi-e dor de tine ?

Ce faci la ora cand mi-e dor de tine

si niciun fel de rani nu te opresc

sa-mi reconstitui trupul din ruine

si sa-mi refaci tot viciul omenesc?

Esti tipatul placerii indraznete

si te implor, ca intr-un turn complex,

sa-mi regasesc placeri din tinerete,

sa-ti pun cu moartea focul meu in sex.

Mi-e teama de o varsta fara mila

cand am sa cad la pragul tau, infrant,

si-ai sa-mi dedici tandretea ta umila

sa ma mai scol nebun de la pamant.

Nu stiu ce faci, cand eu iti caut gura,

cu nebunia de soldat batran,

ce-si vindeca in cer harababura

si-mi dai motiv in viata sa raman.

Ce faci, adolescenta numai noapte?

Din jaful care n-are nici un rost,

te recompun cu gust de mere coapte

si nici nu stiu,de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rusine

a unei far'delegi cu chipul tau

si-atat cat te blestem, imi este bine

si-atunci cand nu te simt, imi este rau.

De sus din avionul ce m-aduce

in vatra ta, te vad si te rescriu,

esti condamnata la aceeasi cruce

pe care-mi este scris sa ma simt viu.

Si nu-nteleg ce poti acolo face

fara intregul meu absurd blestem,

hai, neagra mea, arata-te incoace

si-as vrea sorbindu-ti noaptea sa ma tem.

Ce faci la ora cand mi-e dor de tine?

Iubirea mea, orgoliul meu e frant,

te gust pe nesimtite si mi-e bine

si te gasesc intrata in pamant.

Eu simt ca mor pazindu-te de toate

si n-am sa mai rezist macar un ceas

sa te culegdin tot ce nu se poate

si sa ma-nchin la tot ce mi-a ramas.

O,negricioasa fara de lumina,

ma tem ca, intr-o noapte, vei pleca

si-atunci te rog, din marea mea ruina,

inchide viata mea cu viata ta.

( Adrian Paunescu - Ce faci la ora cand mi-e dor de tine ? )

Iertarile

tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla
ca ochii mei sunt cand senini cand verzi
ca port ninsori sau port noroi pe tampla
ai sa ma ierti altfel ai sa ma pierzi
vad lumea prin lunete maritoare
si vad gradini cu arme mari de foc
sub mana mea deja planeta moare
si in urechi am continentul rock
ai sa ma ierti ca sunt labilitate
ca trec peste extreme fulgerand
ai sa ma ierti preablanda mea de toate
eu sunt nemuritorul tau de rand
ai sa ma ierti ca nu pot fara tine
si daca n-ai sa poti si n-ai sa poti
mie pierzandu-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toti
si cum se-ntampla moartea sa le spele
pe toate-nobilandu-le fictiv
ai sa te-apleci deasupra mortii mele
si tot ai sa ma ierti definitiv
ai sa ma ierti in fiecare noapte
si-am sa te mint in fiecare zi
si cat putea-va sufletul sa rabde
cu cat iti voi gresi te voi iubi

(Adrian Paunescu - Iertarile )

Vesti

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
şi-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări şi raze de gânduri curate.
Cresc şi cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
îşi poartă veşmântul de lacrimi reci
dar blând aşternute,
hrănind flori
şi ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputinţă sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primeşte şi sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
şi privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naşte şi creşte
în arcuri imense...

( Anne- Marie Bejliu - Uneori curcubeu )