Inapoierea cheii

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Tristeţea, ea,
nu este gând
ea lucru este.

Mănânc-o, dacă ai cu cine!
Durerea vieţii
e un lucru, -
nu contemplarea lui.

Mi-e dor
să pot să nu-mi mai fie dor
de tine.

( Nichita Stanescu - Inapoierea cheii )

Renasc

Şi dacă sunt ca grâu-n teasc
când mii de doruri mă frământă,
e poate semnul că renasc -
să fiu o întrupare sfântă.

Şi dacă sunt aproape-un vreasc
uitat de toţi pe-un drum de tină,
e poate semnul că renasc
şi că-mi va creşte rădăcină.

Şi dacă sunt scânteie-n treasc
neînsemnată, mult prea fină,
e poate semnul că renasc -
lumină vie din lumină.

(  Sîngeorzan Dorin - Renasc )

Trezire

Mocneste copacul. Martie suna
Albinele-n faguri aduna
si-amesteca invierea,
ceara si mierea.

Nehotarat intre doua hotare,
cu vine trimise subt sapte ogoare,
in vazduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vantul il scutura, Martie suna.
Cate puteri sunt, se leaga-mpreuna,
din greul fiintei sa mi-l urneasca,
din somn, din starea dumneyeiasca.

Cine vantura de pe muncel
atata lumina peste el ?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

( Lucian Blaga - Trezire )

Ma poarta, uite-asa, o unduire..

Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele, unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor;

Mă cere, uite-aşa, o alternanţă,
minuterie pusă pe-un cârlig,
o voce ce mă ţine-n rezonanţă
când fară voie mă trezesc şi strig;

Mă poartă, uite-aşa, o unduire,
pe aripi ce le simt, prelung, cum cresc,
simptom acut de gravă cumpănire
între ce vreau şi ce am să găsesc;

Mă prinde, uite-aşa, un nu ştiu cine,
şi-un nu ştiu ce m-atrage spre-nserat,
dar semnul tău, tăcut, e pentru mine
şi mă trezesc, la poarta ta, când bat.

(Adrian Erbiceanu - Ma-ncearca uite-asa.. )

Jumatate raza

În muguri de lumină de ne-am întrece
Ai şti
Că oamenii înfloresc iarna
Împodobiţi din suflet până-n palmă.

Doar primăvara alege
Pe cei cu aripi
De cei cu rădăcini.

(  Laurentiue Nicolae - Jumatate raza )

Cuvinte nerostite

Uneori cuvintele
se revoltă în mine
ele se agită,
strigă,
bat la porţi închise
aşteptând Lumina
şi, nerostite, pier.
Iar după furtună,
o ploaie de vară
picură-n mine
cu gust amărui
topindu-mi ninsoarea.
De-acum voi comprima secunda
şi dimineaţă cu dimineaţă
Ploaie şi Arşiţă
ne vom fi-ntâmplaţi
şi-atunci voi umple cu miere
cupa florii tale
şi-un vlăstar de dragoste
va răsări din nemuriri
crescând frumos
iar când noi vom locui în stele,
cântându-ne iară şi iară iubirea,
lui îi vom fi icoană!
…………………………………..
Prin cuvintele magice
ce-ţi aşteaptă-n palme,
vraja va cuprinde
marea ta,
de la un capăt la altul,
şi lumea-ntreagă
va veni să se-adape
însetată de iubire!

( Ion Cireasa - Cuvinte nerostite )

Preaplin de cuvant

Nu mai e loc în sufletul meu
pentru nicio tăcere,
pentru niciun suspin.
Sunt prea plin,
sunt preaplin de cuvânt!
Toate tristeţile
în afara mea sunt...

( Nicolae Nicoara- Horia  - Preaplin de cuvant )