Dor de Cluj

Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de tãrani din fierbintele sud,
Si Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Si pasii lui Blaga pe strãzi se aud.

Ca Iancu as vrea pe suisul Feleacului
Sã cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astãzi e liniste dulce în inima
Prea mult pãtimitului nostru Ardeal.

Acelasi e Clujul, aceiasi sunt oamenii,
Mereu nãscãtori si mereu muritori,
Dar si de-as avea tot o singurã nastere
Aici as muri de o mie de ori.

Mereu cãtre dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bãtrân de oltean,
Aici învãtarã ai mei, toate rudele,
Dumitru si Ana si Tina si Ioan.

Când noaptea se lasã tresar amintirile
Si trec literati spre un magic castel,
Ce seamãnã Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.

Si ce n-a fost voie, si clipele libere,
Si ce-i multumire, si ce e repros
Se-adunã nostalgic la cumpãna noptilor
Când Blaga îsi murmurã pasii sfiosi.

El trece spre moarte, în marea lui trecere
Si e printre noi si din nou printre dusi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.

Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de pret le fãcu,
Bãtrâni întelepti poartã grija grãdinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.

Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartã momentul cel crud,
Ce simplu cantãm: ,,Blaga-i mut ca o lebãdã”
Si pasii lui Blaga prin Cluj se aud. 

 

( Adrian Paunescu - Dor de Cluj )

Te iubesc, viata!

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-mă un minut.
Mai lasa-mă o secunda.
Mai lasa-mă o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mă o briza, o unda.

Mai lasa-mă un anotimp, un an, un timp.

( Nichita Stanescu - Viata mea se ilumineaza )

Intampla-ma, intampla-te..

...întâmplă-ne, timp,
în rodul clipelor tale...
muguri de gând,
tăiş cuvânt nescris,
descris...
un deal şi-o vale
strălucind
în tâmpla vântului
culoare amorfă
primind viaţă
în luciul simplităţii
sărutului...
lunecări de maluri
printre fuioare de vieţi,
nenumărate
în cifrele neterminate...
...doar linii, puncte,
arcuri de cerc
înfiripând timid limite...
micul nimic
al fărâmelor treceri...

întâmplă-te, timp,
prin noi, în noi...

( Bejliu Anne- Marie -Intampla-ma, intampla-te )

Viziune

Fantastică e noaptea şi visul îşi întinde
Pe bolta stigiană aripele-i nebune,
Iar candela de aur a zeilor aprinde
În umbra desfăcută colori de viziune.

Aleele exală o lungă amintire
Din stinsa pietate a vechilor altare;
Parfumul lor e tristul parfum de mănăstire,
Pe aripi diafane de gânduri solitare.

Princese rătăcite pe valuri de durere
Aduc o melodie de gesturi muzicale,
Şi pare că un cântec bizar de miserere
Le flutură hlamida cu imnuri triumfale.

Ţinând în mâni de ceară teorbe legendare,
Ritmează paşi de umbre cu ritmuri de suspine,
Şi ritmul lor agită, sfios, în depărtare
O lungă teorie de taine sibiline.

La sânuri au buchete de negre violete,
Şi-n ele dorm uitate miresme fermecate,
Pe care le aspiră adânc, ca pe regrete,
Schimbându-şi al lor suflet cu-al florilor uscate.

Şi albele princese cu gesturi obosite
Sunt vechile iluzii pe calea învierii,
Iluzii ce, în cântul teorbelor slăbite,
Cutremură regatul letargic al tăcerii.

Cu ele vin speranţe ce poartă pe aripă
Zefiruri parfumate de dragoste ce minte;
Ivirea lor subtilă înlătură o clipă
Privirile din umbra jilavă de morminte.

Dar vremea – vremea iarăsi la sânul ei cuprinde
Iluziile care surâd în agonie,
Iar candela de aur a zeilor aprinde
În creier arzătorul parfum de nebunie.

( N. Davidescu  - Viziune )

Flamanzi

Parca de veacuri, parca de cinci ani
N'am mai pranzit, n'am mai sezut la cina.
Parca de veacuri, parca de cinci ani,
Am suge fier, am roade bolovani,
Am hapai moloz si rogojina.

In foamea noastra vajaie paduri,
Se casca mari, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri,
Si parca din strabuni sau din scripturi,
Dela'nceputul lumii ne e foame.

Ziua pandim cu narile in vant
Naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
Poate din cer, din iad, sau din mormant,
Or sa ne-arunce resturi ca la fiare.

In bezna noptii ne visam strigoi,
Ca ne-ospatam din cate-un hoit fierbine.
In beza noptii ne visam strigoi,
Dar numai moartea rupe halci din noi,
Ea singura infuleca morminte.

( Radu Gyr - Foamea )

Sprijin

stau aşa cu palmele bine proptite
pe bărbatul-melc
număr cu glas tare cercurile de pe cochilie
să înţeleg în care pot intra
fără să îi tulbur simţurile
fără să las dâre de suflet peste dârele lui
de lume


la capătul cercurilor nu mai e nimic
nimic în afara unei călduri stranii
un chip întors privind cum
îmi schimb culoarea ochilor după lumina lui


vreau doar să îi fiu prinsă în cercuri
prizoniera timpului în care el doarme
şi scrie istoria apei


să nu am întinderi largi de moarte
să nu îmi ceară nimeni socoteală
pentru dorinţa de a trăi până la capăt
acolo unde chipul întors
îmi aminteşte de mine atunci când primeam
de la cei patruzeci de sfinţi ore umede


stau aşa cu palmele încremenite
pe marginea cochiliei lui
şi nu mi se şterge din memorie prima viaţă

( Ela Victoria Luca- Sprijinul si prima memorie )