Albul e prea putin alb

Adieri de suflet
pe fire de liliac alb…
Gustul buzelor tale
uitat pe o margine de vis…

Nopti cu stele
atat de calde
incat ploua
cu liniste…

Si …
atat de albe
incat chipurile noastre
par scanteieri
pe o catifea albastra.

Mirare in ochi,
chemari in tacere,
tremur pe pleoape…
maini intinse
spre trupuri
cu miros de verbina…

Asteptare…

Clipe prelungite
cu dor,
cu durere,
cu sarutari,
cu secunde
ce devin
tot mai des…amintiri…

Clipe care trec,
clipe care isi ard ecoul
in gesturi
de ieri,
de maine…

Adieri de liliac alb
pe suflete
ce se apropie obsesiv
de cifra… 1.

( Lelia Mossora - Liliac alb )

De ce dai voie vantului?

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma, 
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi ... iar mie, nu-mi dai voie ...

( Radu Stanca - De ce dai vantului ? ) 

Scenariu

Am să te reneg, poetic, într-o noapte de legendă,
Mă voi transforma în umbră, spre a te incomoda,
Voi rămâne, ilizibil, pe la tine, prin agendă,
Şi, cu noua mea trăire, nu mă voi acomoda.

Toţi nefericiţii lumii vor trimite anonime,
Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? Încotro v-aţi îndreptat?
Incapabil să scriu versuri, voi trăi prin antonime,
Tu vei stoarce două lacrimi şi mă vei uita, treptat.

Fi-vor ierni şi fi-vor toamne, anotimpuri deprimate,
Cu răceli intempestive, cu reumatism total,
Or să iasă la iveală amănunte oprimate,
Iar peste nevoi multiple va ploua sacerdotal.

Îmi va fi iar dor de tine, ca de-o carte apocrifă,
Te voi răsfoi în gânduri, prăbuşit pe duşumea,
Printre-atâtea mari mistere, vei ajunge hieroglifă
Şi te voi sculpta cu dalta, dureros, în fruntea mea.

Ospătari imperturbabili se vor bate să mă-mbete,
Toate cârciumile lumii îmi vor da abonament,
Prin jelanii presupuse voi fi consolat cu sete
De femei necunoscute, apărute la moment.

Perspective insalubre îmi vor oferi dezastre,
Agonie de iluzii şi statistici în declin,
Din eşecurile mele voi bea dorurile noastre,
Şi-am să te găsesc pe tine în paharul meu cu vin.

Am să te reneg, poetic, pentru a trimite veste
Că-mi eşti parte integrantă, punctul dulce de reper,
Când nu mai credeam în basme, tu mi-ai devenit poveste,
Scrisă pe hârtia albă dintre orizont şi cer.

( Cristian Lisandru - Scenariu )