Doua trupuri

stau în linia soarelui aş vrea
să îmi crească un trup
în care să nu mai am umbre

aştept să rămân ceea ce sunt
privesc spre mine cu teama
că frigul are mâini fără sfârşit
îmi va cuprinde
toate cercurile deodată
şi nu voi mai respira
decât plecând

înăuntrul acesta este doar o cale
un fel de a fi alunecare spre cer
îmi ridic o primăvară
mă spijin de ea ca de un cedru
mereu înalt
atât cât să văd
toate aducerile-aminte

să nu mă mai mire întâmplarea
de a rămâne în lucruri

(  Ela Victoria Luca-  Sa nu mai am umbre )

Alta lume

Sunt dimineti in care
Zeii semintelor ma recunosc,
Ma privesc cu uimire
Si-mi spun
„Parca te-am mai vazut undeva“,
Eu am aceeasi impresie

Dar nu-mi amintesc unde
Si ca sa nu-i dezamagesc
Le zambesc
Si le fac semn ca da.
„Azi primavara
In palatul acela de sub pamant
In intunericul gingas
Nu erai dumneata?
Se auzeau pasi din cand in cand
Deslusit...“
Iar eu, fara sa-mi fi amintit,
Murmuram da, da.
Da, eu trebuie sa fi fost,
Si eu va cunosc,
Zei mititei
Risipiti in tarana si roua,
Chiar daca minte nu tin,
Si eu simt ca vin
Dintr-o lume
In care ma inchinam voua.
O lume in care
Avusesem un rost
Si careia o sa-i cer candva
Adapost.

( Ana Blandiana - Sunt dimineti )