Zadarnic sterge vremea a gandurilor urme!
In minte-mi esti sapata ca-n marmura cea rece,
Uitarea mana-n noapte a visurilor turme
Si toate trec ca vantul — dar chipul tau nu trece.
In veci noaptea si ziua soptesc in gand un nume,
In veci la pieptul bolnav eu bratele imi strang,
Te caut pretutindeni si nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul intors spre umar stang.
Astfel in veci in minte-mi incremenisi frumoasa
Si vad in veci aievea divinul tau profil.
O, cum nu pot in brate sa te omor plangand,
Tu, blond al vietii mele si-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Imi pare c-a mea tampla pe piatra o am pus
Si noaptea-ntreaga ochii-mi in lacrimi se ineaca
Si mintea mea in noaptea de veci va fi apus.
Pe cat mai am in pieptu-mi un pic macar de sange,
In inima cat fibra din urma va trai,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strange,
Cu dansa impreuna si ele vor muri!
O, rai al tineretii-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gandesc c-o clipa am fost si fericit,
Ci mor, mor de durerea ca-n brate nu te am.
( Mihai Eminescu - Zadarnic sterge vremea )
