Cantec surd

Sunt singur si sunt plin de scai.
Am stăpânit cândva un cer de stele
si lumilor
eu le cântam din nai.
Nimicul îsi încoardă struna.
Azi nu străbate'n grota mea
nici un străin,
doar salamandrele pestrite vin
si câteodată:

Luna. 

( Lucian Blaga - Pan canta )

Fereastra-n zid

Voi ziditi in jurul meu
Dar aici in zid sunt eu,
Dar aici in zid sunt eu,sunt eu
Hai, Manole, pune zid
Sa nu pot sa-l mai deschid,
Hai imbraca-ma in zid, zid greu.
 

Turla-mi soarbe capu-n ea,
In altar sta fruntea mea,
Ochii in feresti vor sta spre cer...
Voi lucrati si va e greu
Insa de murit mor eu
Jertfa voastra sunt chiar eu, eu pier
Pe oriunde sunt zidiri
Omul meu, sa nu te miri,
Le-au intruchipat doi miri de rand
Dara tu de-a pururi pleci,
Eu raman aici pe veci
Prada caramizii reci plangand.

Sangele mi-i inca viu,
Voi nu stiti ca si eu stiu
C-am sa mor dintr-un pariu stupid
Hai Manole fii mai demn,
Cum sa-ti faci aripi de lemn ?
Mi se face-a moarte semn din zid

Sa te-nchini cand vei pleca
Sa nu, sa nu uiti cumva
Ca-nauntru-i Ana ta, om crud.
Mila cum nu poti sa ai
Voi plecati catre alt Rai,
Eu din zid de-abia va mai aud

( Adrian Paunescu - Ana lui Manole )

Nu sunt ingerul tau

Nu sunt îngerul tău, iubito.

Când sufletele se întâlnesc în umbra unui sărut,
Când privirile se contopesc printre raze de lună,
Inimi în ritm cu valurile furtunilor încă nenăscute, aminteşte-ţi,

Nu sunt îngerul tău, iubito.

Când depărtarea despleteşte gândurile nerostite,
Când paşii rătăcesc fugar printre petalele altor primăveri,
Căzut în genunchi, biruit de clipele drumului spre tine, aminteşte-ţi,

Nu sunt îngerul tău, iubito.

Doar un biet muritor,
Rătăcind pe cărările inimii,
Rupt între întrebările de mâine şi amintirea visului dintâi.

( laurentiu Nicolae - Nu sunt inger )

Descoperit de tot, in fata vietii

Cu stângu-n dreptul dau de-o vreme-ncoace
Si-mi cheltuiesc iubirea pe nimic,
Cazând la învoiala - ca sa zic -
Cu tocmai cei platiti sa ma atace. 

Mai pofticios, dar mai zbârcit un pic,
Iau parte doar cu gândul la potroace,
Dupa vreo joaca-ncinsa pe cojoace
Cu zânele din clanul inamic,

Descoperit de tot in fata vietii.
Ma-ndemn sa dau cu sâc la-ncurcaturi,
Cum se pricep s-o faca doar poetii 

Din tunurile lor cu crapaturi,
Si cumpar câte-un vis, la pretul pietii,
Si ma razbun frumos pe secaturi.

( George Tarnea - Descoperit de tot in fata vietii )

Paradis in destramare

Portarul înaripat mai tine întins
un cotor de spadã fãrã de flãcãri.
Nu se luptã cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajisti si pe ogor
serafimi cu pãr nins
înseteazã dupã adevãr,
dar apele din fântâni
refuzã gãletile lor.
Arând fãrã îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urma lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcã în fân:
vai mie, vai tie,
pãianjeni multi au umplut apa vie,
odatã vor putrezi si îngerii sub glie,
tãrâna va seca povestile
din trupul trist.

(Lucian Blaga - Paradis in destramare )

In bratele tale

Rastignite in adancul sufletului
Simt soaptele vietii
Freamatul tau ma vindeca
De racoare, de-ntuneric
Sunt un fosnet continuu
De ape-ntr-o seara
Sunt cerul si marea
Imbratisate-n pictura.

( Lucian Preda- In bratele tale )

Tinere!

Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân'apune soarele?

Vreau sã-mi dau sufletul
deodatã cu serpii striviti în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m'am zvârcolit si eu în pulbere ca ei?
Nu m'am sfredelit si eu în soare ca ei?

Viata mea a fost tot ce vrei,
câteodatã fiarã,
câteodatã floare,
câteodatã clopot-ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, si golul mormântului
îmi sunã în urechi ca o talangã de lut.
Astept în prag rãcoarea sfârsitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia tãrâna un pumn
si mi-o presarã pe cap în loc de apã si vin.
Boteaza-mã cu pãmânt.

Umbra lumii îmi trece peste inima.

( Lucian Blaga - Calugarul batran imi sopteste din prag )

Ne arde-apropierea.Setos iti beau mireasma.

Setos îti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Si totusi tu-mi soptesti : "Mi-asa de dor de tine !"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pãmânt.

Femeie,
ce mare porti în inimă si cine esti ?
Mai cântă-mi înc'o dată dorul tău,
să te ascult
si clipele să-mi pară niste muguri plini,
din care înfloresc aievea - vesnicii.

( Lucian Blaga - Dorul )

La cumpana apelor

Tu esti în vară, eu sunt în vară. In vară pornită

către sfîrsit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăus - mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveste în jos ! Priveste'ndelung, dar să nu vorbim.
S'ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta'năltimei si până'n vale
îmbătrâneste, ah, cât de repede, apa. Si ceasul.

E mult înapoi ? Atîta e si de-acum înainte
cu toate că mult mai putin o să pară.
Ne-ascundem - stins arzând - după năluca de vară.
Ne'nchidem inima după nespuse cuvinte.

  Poteca de-acum coboară ca fumul
  din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăsi drumul
  spre tărna si valea trădate'nmiit
  pentr'un cer chemător si necucerit.

( Lucian Blaga - La cumpana apelor )

Mai e nevoie de destin?

Când prin oras calci lin pe străzi
sământa ulmilor, si'n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers? 

 

Când muschiul de pădure mult
ne-alină'n vară verde dor
si glasul picurat ti-ascult -
mai e nevoie de-un izvor? 

 

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe'ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic? 

 

Când între lipsă si prisos
ne bucurăm de câte sânt
si cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt? 

 

Când îti ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până'n sud
mai e nevoie de statui? 

 

Când hoinărind, alăturea,
noi mână'n mână ne găsim
cu ochii la aceeasi stea -
mai e nevoie de destin?

( Lucian Blaga - Strofe de-a lungul anilor )