Abandon

Un farmec trist si nenteles
Puterea mea o leaga, 
Si cu nimic nu m-am ales
Din viata mea intreaga.
E un luceafar rasarit
Din negura uitarii,
Dand orizon nemarginit 
Singuratatii marii.
Ingalbenit ramane-n veci 
Si-i e aproape stinsul, 
Cand ale apei valuri reci
Calatoresc cu dansul.
Cu-atatea tainici rugaminti,
Cu-atatea calde soapte,
Cu-atatea lacrime fierbinti, 
Varsate zi si noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet sa-ti alunge,
Dar el se-nalta tot mai sus
Ca sa nu-l poti ajunge. 
Va ramanea necunoscut 
Si va luci departe 
Caci lumineaza din trecut
Iubirii celei moarte
Si se aprinde pe-orizon 
Pustiu de mari si stepe
Si a lui farmec monoton
M-a-nvins far-a-l pricepe.

( Mihai Eminescu - Un farmec trist si nenteles )

Printre cei fara nume

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuti si mereu contopiti in multime,
Mari si mici, veseli si tristi, urati si frumosi,
Cutezatori si vesnic nelinistiti ca plopii,
Cu pieptul larg intampinand furtunile,
Sau melancolici visand la pierdutele umbre,
Dormitand intre vaga parere de rau
Pentru cele ce n-au fost sa fie
Si calmele sperante viitoare.
Lor le-am fost flaut deznadajduit,
Tulnic de seara lina si fluiera nebuna ;
Razand si plangand, asteptand primavara,
Ghicind ziua dupa formele norilor,
Intorcandu-ma in amurg pe stradute obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cantand
Imnuri domoale de slava.

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalta orase si schimba temeliile lumii –
Dupa ei vesnic umbla vantul si ploaia
Sarutandu-le urmele. Cu funtea inclinata,
In fata lor marturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-as vrea sa-i simt trecand
Prin visul meu ca printr-un camp deschis
Cu neinsalatoare orizonturi,
Sa treaca mereu chiar daca nu-si vor da seama
Ca merg printr-un tinut ce le apartine.
Numele meu sa treaca intreg asupra lor,
Sa raman ca fantana pierduta in ses,
Pe care nu stii niciodata cine-a zidit-o,
Singura intre cativa ulmi ori salcami,
La rascrucile vremii.
Temei de plans sa nu-i fiu nimaniu,
Ci pururi sa fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cantaret ratacitor.

Inainte de vreme carunt ca o salcie,
Stau in amiaza zilei uimit de-atata soare,
Si ma intorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fara nume,
Si singur ma confund cu fiecare.

( A.E.Baconsky - Imn catre necunoscuti )

Sufletul meu te naste

Sufletul meu te naste a doua oara,
Ca-ntr-un descantec.

Intai inima, incet -
bulgare de lumina rostogolit prin dor -
Apoi miracolul
gandului,
pasilor,
zambetului,
dezrobite din nostalgia de-a le fi pierdut.

Cu fiece smulgere plang,
de parca Trupul meu ar fi dat viata
dorului meu de tine.

Dar e numai Sufletul
- sarman pacatos -
purificat prin nastere
pentru prima oara.



( Alina S- Sufletul meu te naste )

Noi doi, timpul si ei..

Totul in jurul nostru a incetat.
Ceasul a stat, nu mai bate.
Oamenii pe strada s-au oprit fara suflare.
Suntem doar noi doi, paznicii timpului rasarit.

Privim o secunda cum misca agale
Printre minute si mii de sutimi.
Oprim soarele sa mai strapunga cu-o raza
O clipa de ieri si-o clipa de maine

Suntem noi doi, lumina si noaptea
Doi indragostiti ce se-ntalnesc la eclipsa
Sau la zinit cand soarele-apune,
Doi iubiti ce opresc timpul trecut.

Sarutari dulci razbat in lumina
Mocnete surde coboara din umbra
Totu-i lumina si negura- apus.
Timpul s-a scurs, imbratisati ne-am nascut. 

(  Lucian Preda - Noi doi, timpul si ei )

Pasul absent

Doar un pas ne desparte. 
Nu stiu daca pasul absent e al meu sau al tau.
Tu stai pe un mal al lui eu pe altul
si intre noi curge noaptea.
Ca sa ajungem atit de aproape 
ca sa raminem atit de departe
doar un pas ne desparte 
si intre noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

( Octavian Paler - Pasul absent )

Aripi de vant

Mi-e dor nebun să-mi fac din vânt şaretă,
Să pun căpăstru lunii şi s-o-nham,
La adăpostul nopţii să-ncerc o piruetă,
Să macin praf de stele, să le ascund un dram

Şi să gonesc călare pe albul ca de cretă,
Urlând cu glas de fiară durerea ce o am:
Un dor nebun să-mi fac din vânt şaretă,
Să pun căpăstru lunii şi s-o-nham.

S-alerg pe alte drumuri de viaţa-mi desuetă
De moartea fără vise, de zbaterea în van,
Să uit că-n lumea asta doar răul se repetă,
Că mă golesc în grabă de tot ce e uman.
Mi-e dor nebun să-mi fac din vânt şaretă...

( Florin Ciocanaru  - Aripi de vant )

Mesagerul inimii catre minte

Ma surprindea adesea anotimpul
stand la rascrucea sufletului meu
si urmarind, cu ochii-n patru, timpul
ca pe-un vanat superb. Si-am vrut mereu
sa-mi cada viu in plasa de matase,
sa mi-l domesticesc, sa-l am captiv,
la mine in gradina. Ziduri groase
mi l-ar fi-mprejmuit definitiv.
L-as fi-nvatat sa stea in doua labe,
sa sara cu tertipuri si dracii.
Ceasornicul cu cifrele-i arabe
si calendarele cu file vii
le-as fi avut atunci la indemana
si, ager, degetu-mi aratator
s-ar fi trezit ca minutaru-l mana,
cum vrea, inspre trecut sau viitor.
Dar timpul imi scapa din maini. Se pare
ca nu in mine isi gasea ecou,
nu eu eram printre eroii care
puteau sa-l faca creator si nou -
Eu mai credeam in Feti Frumosi din basme
si mai visam la codrul romanesc.
Dar printre vechi legende si fantasme
eu am vazut cum oamenii scrasnesc.
Eu am vazut istoria cum plange
in cimitirul cu trei pruni batrani,
cum suferinta-n ochi i se frange,
cum flori de purpura ii cad din maini.

( Alexandru Andritoiu - Timpul )

Vrei tu?

Vrei tu să fii pământul meu
Cu semănături, cu vii, cu heleşteu,
Cu pădure, cu izvoare, cu jivini?

Vacile ne vor aduce ugerii plini
Şi vor mugii la poarta noastră
De salcâmi cu floare albastră.

Nevăstuicile se vor juca în ogradă
Cu purceii şi raţele, grămadă.

Puii de borangic
Vor număra meiul cu bobul mic
Şi vor fugării ţânţarii.

În faţa prispei vor tremura arţarii
Pestriţi şi va cânta cocoşul.

Vom aduce florile cu coşul.
Din nuiele de răchită
Vom face împreună zestre împletită.

Şi din lâna oilor,
Culcuşul pisoilor.

Vrei tu să fii grădina mea,
De iarbă-mare şi de catifea?

( Tudor Arghezi  - Poem )

Regasire

am venit
din zbor înalt
disparut în iubire
plini de suflet
îmbrăcaţi în lumină şi pămînt

ne-am pierdut
stinşi şi-mpovăraţi

ne-am regasit
oglindiţi într-o lacrimă.

( Radu Marian- Regasire )

Dor de Cluj

Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de tãrani din fierbintele sud,
Si Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Si pasii lui Blaga pe strãzi se aud.

Ca Iancu as vrea pe suisul Feleacului
Sã cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astãzi e liniste dulce în inima
Prea mult pãtimitului nostru Ardeal.

Acelasi e Clujul, aceiasi sunt oamenii,
Mereu nãscãtori si mereu muritori,
Dar si de-as avea tot o singurã nastere
Aici as muri de o mie de ori.

Mereu cãtre dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bãtrân de oltean,
Aici învãtarã ai mei, toate rudele,
Dumitru si Ana si Tina si Ioan.

Când noaptea se lasã tresar amintirile
Si trec literati spre un magic castel,
Ce seamãnã Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.

Si ce n-a fost voie, si clipele libere,
Si ce-i multumire, si ce e repros
Se-adunã nostalgic la cumpãna noptilor
Când Blaga îsi murmurã pasii sfiosi.

El trece spre moarte, în marea lui trecere
Si e printre noi si din nou printre dusi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.

Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de pret le fãcu,
Bãtrâni întelepti poartã grija grãdinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.

Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartã momentul cel crud,
Ce simplu cantãm: ,,Blaga-i mut ca o lebãdã”
Si pasii lui Blaga prin Cluj se aud. 

 

( Adrian Paunescu - Dor de Cluj )