Tu unde esti, in ce gand?

Noaptea a nins peste camp cu pamant

Tu unde esti, in ce gand?

Crengile zvelte si goale in bezne

danseaza intruna...

Uite-le sanii, uite-le glezne.

Noaptea a nins peste camp cu pamant

si crengile zvelte, si goale, cu luna

luneca negre si-aiurea, intruna

danseaza intruna

Tu unde esti?

In ce gand?

frunzele negre-ti cazura

cu toatele, oarbe-n cautatura?

Ah, de-ar mai fi in adancul schilav si urat

doar o creanga cu roadele pline,

sa m-adun, sa ma-ntorc si sa vin iar la tine:

- "Na un mar!"... si atat. 

 

 

 

( Nichita Stanescu  - Cantec de iarna )

Se despletesc ghetari la pol

Se-asterne iarna-n parul nostru si sufletul e viscolit,
Pe langa tample cresc troiene si fulgii-n gene-au inflorit,
Se frang copacii peste umeri si ramurile plang de dor,
Iar undeva pe langa zambet, viata-mi asterne alt decor.

Aprinde-mi focul printre ganduri si lasa-ti chipul la vedere,
Imi este frig cand esti plecata si toata iarna-i o durere,
Se despletesc ghetari la pol si se retrag in larg de mare,
Si nu stiu ce sa cred iubito, cand toata iarna-i o intamplare.

Opreste vantul pentru-o clipa, si fa cumva sa ninga lin,
Sa-i strang intreaga frumusete cand ratacesc printr-un suspin,
Si striga-ma cat poti de tare, din alt trecut indepartat,
Frumoasa mea si-apoi sa ninga, sa ne topim intr-un oftat.

Noi ne iubim ca-n primavara, cand fulgii mari de papadii,
Purtati de vant cadeau pe gene sculptate-n lacrimi argintii,
Acum pe chip purtam ninsoare, purtam fuioare reci de vant
Si ne-ntrebam, asa, sa fie, cat va mai ninge pe pamant.


( Ungureanu - Se despletesc ghetari la pol )

Prin lacrimi inca viscoleste

Zapada pe strada, zapada in plete, zapada-n destin,
In alb sta-mbracata, o umbra cazuta-ntre perne,
Aproape ca-i simt respiratia calda si gestul divin,
Si ma doare tacerea, ce sub pleoape se-asterne.

Prin lacrimi inca viscoleste si ninge tot mai rar,
Mii de stelute-mi cresc pe gene cand clipesc,
E semn ca-ntreaga noastra iarna, nu vine in zadar,
Si alb imi e cuvantul si-n alb te pretuiesc.

Ti-am pus sarutul langa tampla sa nu iti fie frig,
Minunea mea cu fulgi in par si gestul destramat,
Invata-ma cum este iarna, invata-ma cum sa te strig,
Si spune-i umbrei sa ramana, in ochiul lacrimat.

Rosteste-mi numele-ntr-o noapte, cand totul e un vis,
Si nu lasa urme-n zapada cand vii de prin trecut,
Priveste sufletul ranit, ce portile si le-a deschis,
Sa poti intra cu toata iarna stransa-ntr-un sarut.

Ungureanu - Prin lacrimi inca viscoleste

Adevar sau provocare

 Am înflorit mult prea devreme
şi adevărul meu
tupilat în spuma livezii
s-a ciocnit de un vânt
prea neştiutor să mă păstreze,
prea tânăr să mă înţeleagă.

M-a scuturat
de umeri
dorind să mi-i sărute,
mi-a strivit buzele
gustând arome dulci-amărui,
dar nu s-a gândit niciodată
că, împrăştiindu-mă în van,
mă va irosi
încetindu-mi zborul.

Eu n-am furat zăpezi,
m-am mulţumit doar
să mă strivească între degete iarna
şi să-mi şuiere la ureche
că-ntr-o zi
mă voi topi ca o stea în palma ei
şi-atunci
degeaba vei mai avea cheile din livadă,
spuma ei va fi putrezit demult...

( Ana Sofian - ..in Van )

Rosteste-ma!

---

Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

(  Elena Armenescu  - Rosteste-ma )

Scrisori din roase plicuri

Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Si tu citestiscrisori din roase plicuri
Si într-un ceas gândesti la viata toata.

Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata; nature
Dar si mai bine-i, când afara-i zloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
In juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subtiri si reci mi-acopar ochii.

( Mihai Eminescu - Sonete )

Aspecte similare

Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.

Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.

Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.

( George Bacovia - Obsesii )

Ganditul meu liman

Am doar iluzii strânse în buchet
Şi mari emoţii puse în desagă,
În mine sunt doar doruri, berechet,
Plus certitudinea că îmi eşti dragă.

Autodeclarat recalcitrant,
Extrag din viaţă ceea ce-mi convine,
Un simplu gând devine incitant,
Iar forţa mea se naşte, brusc, din tine.

Indezirabil, stau în şah etern,
Polemizez cu patimă fierbinte,
Mă prăbuşesc din eden în infern
Şi-mi mângâi insolenţa prin cuvinte.

Dau declaraţii şi semnez, concret,
Cu nume şi prenume, intangibil,
În mine nu e loc pentru secret
Sau pentru sensul ininteligibil.

Mă rup de cer când cerul e ascuns
Dar sunt cu cerul lângă tâmpla stângă,
În mine-i întuneric nepătruns
Şi sunt făclii în noaptea cea mai lungă.

Contradictoriu, rece, inuman,
Mă leg de tine ca de o salvare,
Altarul meu, gânditul meu liman,
Şi mult dorita binecuvântare.

Cristian Lisandru - Pe propria raspundere

Miros de pretios...

Flămânde silabe tânjesc să-mi simtă glasul
Aşa le-aş spune toate, aşa le-aş spune toate
Cum suflă vântul coama unui cal
Cum cântă ramura mugurul ce-l naşte
Cum mângâie soarele ideea unui val

Dar toate, toate, doar ţie, ţie le-aş spune astfel
Doar ţie ţi-aş rosti-ntre aşternuturi calde
Bătăi de inimă sculptate, mirosuri de argint în silabe,
Mângâieri necoapte de vinovăţie
Şi senzaţii de haos şi percepţii de infinit

Pe tine te aştept de când există sunetul
Pe tine te cuprind în mine de când sunt

Flămânde silabe tânjesc să-mi simtă glasul
Aşa le-aş spune toate, aşa le-aş spune toate
Cum suflă vântul coama unui cal
Cum cântă ramura mugurul ce-l naşte
Cum mângâie soarele ideea unui val

( Ioana Camelia Sirbu  - Miros de pretios, in silabele mele, pentru tine )

Inegalitate

un taler
aluneca mereu spre sus...
atingea fruntea norilor,
rostind în neştire
despre faptul divers numit:
iubire...

reporter încercat,
celălalt taler,
aştepta tăcut,
cu palmele căuş
să adune stropii
din frământările literelor-
neliniştite copile
în pleoapele inimii,
aşternute într-o doară,
pe metalul rece,
pentru o analiză completă
a geometriei
inimaginabil de fine
a florii...vieţii...

interior din interior
expus indecent exteriorului...

dar logica învinge mereu...
nu?

adevărul nu există.

doar în ochii celor
ce-şi cred vorbelor sunetul
unic,
pare a fi adevăr...

restul...

sunt copilării...

două talere scuturând universului
sobrietatea...
...de... neclintit... 

( Anne - Marie Bejliu - Intr-o zi..balanta a ras )