luni, 18 mai 2009

Din umbra



Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

( N. Stanescu - La-nceputul serilor )

5 comentarii:

Trasca spunea...

interesanta ideea.....de a pune cate o poezie in dreptul fotografiei...si sunt si bine alese poeziile...felicitari

Lucas spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=05aUysjZIas

Unknown spunea...

pentru mine fotografia inseamna atmosfera..de-aceea o asociez fie cu muzica, fie cu poezie..multumesc pentru gandurile bune.

Unknown spunea...

multumesc, lucas..incanta sufletul randurile tale..

dyanna spunea...

Daca tu vrei sa comunici cu un copac, ar trebui ca un brat al tau sa se faca ramura cu frunze si o ramura a copacului sa se faca brat cu degete. Ar trebui sa mori putin ca om si sa invii ca planta, iar planta sa moara intrucatva si sa devina intr-o parte a ei om.
Nichita Stanescu.