Calvarul este-a lui stihie.
Străfulgerând turme de nori,
Adoră el doar vijelie,
Păduri vuind, ape-n vâltori.
Prin frunze moarte-ngălbenite
Se-nalţă maiestuosu-i tron,
Printre vântoaice amuţite
Ursuz tronează negrul domn.
El necredinţele dezleagă,
La rugăciuni rămâne surd,
El până şi iubirea neagă,
Vărsări de sânge-l lasă crud.
El orice-avânt înalt ucide
Pradă instinctelor trupeşti
Şi tremur muzele timide
Sub ochii lui nepământeşti.
( Mihail Lermontov - Demonul meu )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu