Femeia fără umbră
îmi dă întîlnire ziua
să văd soarele urcîndu-i-se pe trup
zenit e creştetul ei
se dezbracă de piele cu tot cu raze
şi o aşează pe spatele meu
trecătorii se uită
ca într-o oglindă
se bucură de chipul ce nu l-au mai văzut
faţa le străluceşte
iar ei se fac mici şi culeg flori.
cînd îmi scutur spatele
cad de pe el amintiri şi poveşti
fac loc altora
pînă seara, în beznă.
femeia îşi ia pielea, se îmbracă încet
îi apar pe rînd picioarele, trupul, zîmbetul,
mă privesc în ea şi-mi văd umbra
nadir sînt tălpile mele .
( Liviu Ioan Muresan - Femeia umbra )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu