Abandon

Am călcat peste visul meu de dragoste
Cu inima întretăiată
Roua vremii şi...
Gust de piatră amară acoperind-o,
Ca un melc protejat de cochilie
De asprul frigului adus de vânt.

Am spulberat cu un simplu gest
Orice amintire
A zilelor de primăvară
Când întreaga natura (ne) zâmbea
Pentru un el...
Si pentru o ea!

Am dezlegat de mine-o fiinţă,
Pe care am ştiut doar s-o rănesc
Precum un foc năprasnic mistuind pădurea
Cu lacrima de fluturi
În roua stejarului preschimbată,
Prelingându-se pe obrazu-mi.
L-am îndepărtat de durerea
Pricinuită de mine însămi
Prin vorba mult mai aspră ca tăcerea,
De ploaie, subjugând natura,
Cu stropi de piatră tremurândă;

Şi numai din iubire l-am lăsat să plece
Din încătuşarea de ţepi
În care l-am ţinut captiv
Pe el, viermele în putrefacţie
Al nopţilor mele
Vampir lacom de jocuri
Prin ierburi înalte

( Carmina Stoican - Abandon )