Doua

dragostea mea
între noi au crescut peste noapte ziduri
oraşe cu prea mulţi oameni munţi înalţi până la soare
dar toate acestea nu înseamnă nimic
eu trăiesc în lumina ochilor tăi şi respir odată cu tine
eu sunt gestul obosit cu care îţi ridici umerii a întristare
cafeaua de dimineaţă şi bucata de pâine a serii
dragostea mea te iau de mână şi salvăm lumea de la dezastru
cum trecem aşa pe deasupra acoperişurilor
parcă am fi un singur trup călător
văzut doar noaptea în vis sau prin ceaţa albastră
care dansează deasupra îndepărtatelor oceane

noi nu o să fim niciodată prizonieri
pentru că suntem tineri sălbatici liberi şi trişti
nu vom evada niciodată din această iubire
pentru că ea este fără început şi sfârşit
este un corp care se hrăneşte cu sângele nostru
un corp fosforescent viu fabulos

tu ai să îmi aduci mereu pâine şi ciocolată
eu am să îţi scriu mereu poezii
şi vom străluci mereu printre oameni
ca două lampioane colorate
unul puţin mai înalt până la soare
altul puţin mai tăcut până la lună


( Dana Banu - Poezie de dragoste )