Lilieci de balta

Mă pierd în mine şi în cugetări prea tulburi,
Fire şi noduri amestecând destine,
Fără rost încerc să mă desprind de gânduri
Ce mă împletesc mereu, în somn, cu tine.

Departe îmi par munţii cu frunţile în nori,
Departe pare marea cu valuri de argint,
Cu frământarea lumii căzută peste noi,
Aproape doar pe tine, stigmata mea, te simt.

Mă pierd în tine şi în lucruri prea mărunte,
Printre nelinişti, demult mi s-a stins nimbul;
Aş vrea stânca lui Sisif să o urc pe munte,
Sau pe Golgota, crucea, răstignindu-mi timpul.

Mi-am semănat în suflet crud izvor de lacrimi,
Căci numai prin durere viaţa am simţit,
Iar ochii visători, încărunţiţi de patimi,
De tine se vor rupe, privind spre asfinţit.

( Ilie Bogdan Alexandru - Renegare )