Preaplinul din noi

am să mă-nec în fericirea-mi fără zile
ştiind că mâine, doar fericirea ta
mă va putea salva.

îmi vei sculpta cu mâini de nou-născut
o aripă.
sau branhii, cum crezi tu.

mă vei iubi în apă
şi-ţi voi zâmbi în valuri,
în spumă caldă
albă
am să te plimb
şi-ai să zâmbeşti şi tu cu mine.

mă vei iubi o zi
şi-am să ridic furtuni împotriva mea.
hohote cereşti vreau să-ţi provoc.
sau măcar un ochi între-deschis
ce dă să se apropie de colţul gurii tale.
vei zâmbi noaptea,
cu gândul la mare...

un gâdilat blajin,
cuminte
şi absurd
mi-e sufletul
când ştiu că eşti.

( Ciprian Ciuciu - Prea- plin! )