Dimineţile stau şi aştept vieţile nopţii ce-n coşmaruri aprinse
dau măsura sentimentelor mele de vină: or să vină
vreodat’ alte vremuri în mine, alte gânduri, alte vise încinse?
sau, degeaba zilele-mi scurg în găvane aroma ta cea divină ?
Divină îmi pari în amurgul zilei ce stă să înceapă,
divină în miezul de zi ce-n noapte coşmaruri aprind,
oprind fericirea ce stă să înceapă; izvorul iubirii e-o apă
ce stinge spre seară, dimineţi încinse-n amiezi ce cuprind
întreaga durere-a iubirii pierdut/regăsite/pierdute.
Zi de zi coşmaruri se-ntind peste iluzia iubirii depline,
respinse cu un Nu, cu un Da, şovăind peste-acele redute,
abandonate redute înainte de luptă (coşmarul, iubito, balanţa să-ncline?).
Nu accept iubirea s-o pierd trăirii banale,
tu, iubita mea mereu regăsită-pierdută, eşti singura-mi cale.
( Plopeanu Petrache - Pe-un drum un singur sens )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu