Te prind de margini,
ca viscolul crengile pustii.
Te prind de mijloc,
ca serile Luna intre vii.
Te prind de suflet,
cu palmele mele crapate,
Te prind de inima,
cu degete evantai rasfirate.
Te tin in memorii,
adunate in vremea din urma
Admir lumina,
cand pica alaturi de perna.
Adun privirea,
in umbra perdelelor mate,
Cuprind faptura,
in riduri delung adunate.
In bezna tacerii,
privirea alearga nebuna,
Iar visul serii,
sageti de iubire aduna.
Rasuna ceasul
diminetii, ce ne dezleaga,
Adio noapte,
ce bine e, cand esti draga.
( Gheorghe Puzdreac - De margini )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu