M-am simţit întotdeauna bine
Între palmele femeii iubite,
Chiar şi atunci când am curs printre ele
Sub forma unui şuvoi de nisip cu suflet.
Mi s-a înfierbântat sângele
În clipocit tumultos,
Alergând năvalnic către capilare înfierbântate
Şi am trăit senzaţia pierderii de sine
Prin mângâiere prelungită
Sub asaltul degetelor cu manechiură perfectă…
Palmele femeii iubite spun poveşti nescrise
Pe trup de bărbat,
Iar între a fost odată şi au trăit fericiţi
Nu încape decât o noapte de dragoste…
Când îmi este dor de palmele tale
Curg ca nisipul fierbinte
Şi ca un coniac bun, învechit cu răbdare,
Picătură cu picătură,
În beţie deplină,
Spre a uita măcar temporar
De atingerile degetelor lungi,
Cuprinse de freamăt…
Mă trezesc dimineaţa bolnav de coşmaruri
În care trupul tău este jertfit sărutărilor străine
Şi-mi prepar, clătinându-mă, o cafea la ibric,
Conştient că din caimacul gros
Îmi vor face semne de aducere aminte
Aceleaşi amprente catifelate
Ale degetelor tale…
( Cristian Lisandru - Dimineata, cafea si amprentele degetelro tale )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu