îmi zidesc un vis cu pietre culese de jos de sub tălpi de femeie
pălăvrăgind cu soarele din primul război de ţesut
un sentiment ca o pânză de păianjen şi ca o vânare de vânt
între ochii mei şi lumina întregii ei fiinţe
drumul dincoace de realităţile ei îmi umple ţeasta de vifor
măturându-mi crucile din suflet cu o durere lipsită de cutremur
un seism e trecerea ei descompus în boabe de parfum
îmi umple părţile creierului cu o iubire plină de cerneală
iau din cerneala asta un fulg sau un fulger
şi scriu pe privirile ei ceva întru slava şi pomenirea mea
(George Mocanu - O vanare de vant )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu