Pe lânga plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii totii –
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea –
Tu nu m-ai înteles.
De câte ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici,
O ora, si sa mor.
Dându-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trait în veci de veci
Si rânduri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce strabat
Din timpurile vechi.
Caci te iubeam cu ochi pagâni
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrâni
Parintii din parinti.
Azi nici macar îmi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,
Caci azi le semeni tuturor
La umblet si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec stânt,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamânt.
( Mihai Eminescu - Pe langa plopii fara sot )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu