are doar vise în care somnul iubitei
seamănă cu o floare albă respirând linişte…
Dar el nu are linişte,
ci doar griji
pentru orice părere de umbră din ochii ei.
Iubitul nu e fericit,
el e doar paznicul credincios
al fericirii
pe care nu trebuie s-o tulbure
nici o furtună;
cand ea zâmbeşte , el e cu ochii spre cer
urmărind norii şi vântul ,
ascultând atent
adierea doar de el presimţită
a zilelor care vin.
Iubitul nu are bucurii,
are doar victorii
atunci când învinge
monştrii ce-i ameninţă cetatea de vise
în care principesa
se intrupează
şi iese uneori la balcon
să-i confirme
că universul e viu .
Iubitul nu are ţară ,
oriunde ar fi este apatrid,
căci lumea lui nu e de aici,
istoria şi geografia nu consemnează nicăieri
teritoriul dragostei.
Iubitul nu are trecut,
are doar prezentul
pulsând in inima ei,
şi viitorul promis
în dulcea ei şoaptă.
Iubitul nu are vârstă,
căci dragostea există dintotdeauna
şi totuşi se naşte mereu,
fiecare zi lângă ea îi dă viaţă
şi toate despărţirile îl ucid.
Iubitul nu are speranţe,
are doar credinţe
pentru care aduce zilnic ofrande
zeului timp,
nimeni nu ştie mai bine ca el
preţul clipelor
măsurate-n săruturi.
Iubitul nu cere nimic…
oricât de sărac ar fi,
tot restul lumii e mai sărac decât el,
căci în grădinile lui
noapte de noapte
visele încep balul de la castel
iar principesa aprinde cu mâna ei
luna şi stelele.
Iar când lumea reală
îi aşterne sub paşi
trecătorul concret al iluziilor,
iubitul zâmbeşte tăcut şi absent,
umbrelor mişcătoare,
căci nimic nu este ce pare a fi….
doar iubirea face să pară
totul
că este.
( Luiza Predescu - Iubitul )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu