Vin’ linga mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiara adorata!
Vreau sa-mi înfasur mîna-nfiorata
În coama parului tau greu si gros;
În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat sa mi-l scufund,
Si ca pe-un stins buchet sa sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.
Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu!
În somn îti voi asterne fara teama
Pe trupul tau cu straluciri de-arama,
Un nesfîrsit sarut prelung si greu.
În patul tau, abis de desfatare,
Se stinge orice gînd chinuitor
Si gura ta e-un nesecat izvor
De sarutari si apriga uitare...
Robit acestui crud si drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Si muncenic blajin care-si deschide
El însusi ranile, de rîvna plin,
Voi suge-otrava binecuvîntata,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vîrfu-acestor sîni rotunzi si duri
În care n-a fost suflet niciodata.
( Charles Beaudelaire - Uitarea )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu