Ascunde, Doamne, clipa de noapte,
Rămasă-ntre noi, secunda ceasului mut,
Fie-mi iertate pe rând greşelile toate,
Obosit sunt de mine şi de-atâta trecut.
Nu-mi este frate nici codrul, nici vântul,
Timpul îmi trece pe zi tot mai greu,
Sunt liber s-alerg desculţ tot pământul,
Folos însă n-am de nu mai sunt eu.
M-ai pus să aleg dintre pedepse pe-aceea,
Pe care nici Cel-făr’-de-nume n-o vrea,
Nicicând nu mi-a fost mai clară ideea
Că eu fără Tine aş fi om de nea.
Cu toate acestea, Doamne, îmi pare,
Că-s plâns mult prea lung şi prea trist,
Fă-mă să fiu iar rouă în soare,
Zâmbet de raze, sărut de artist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu