In spatele pleoapelor tale inchise se află o altă lume… Atunci când dormi îmi las bărbia să se prăbuşească în palme şi te privesc încercând să caut acea poartă magică prin care aş putea să pătrund pe tărâmul oniric pentru totdeauna. Când buzele tale desenează un zâmbet pe chipul atât de drag mie îmi imaginez că visul te dezmiardă cu degetele mele tremurânde şi zâmbesc împreună cu tine, în dulce armonie. Câteodată tresari şi strângi pumnii mici, ca şi cum ai înfrunta pe un front nevăzut adversari fără chip sau nume, apoi percep destinderea gingaşă şi înţeleg că bătăliile din vis nu vor reuşi niciodată să te îngenuncheze. Mă apropii de tine de multe ori, păşind atent pentru a nu izgoni visele de dragoste, şi te învelesc… Îţi murmur neauzit decât de mine că te iubesc cu disperare, cu bucurie, cu încântare şi cu frică, transformând gândurile în acoperământ sub care îţi găseşti liniştea urmărită adeseori de coşmaruri. Atunci când dormi trăiesc o dureroasă singurătate temporară şi zgârii cu unghiile pereţii nevăzuţi care nu-mi permit să păşesc alături de tine pe poteca din vis. Şi totuşi, într-o bună zi, voi descoperi o cale de acces. Atunci te voi lua de mână, te voi săruta pe păr şi pe frunte şi vom trăi împreună chiar şi visele…
( Cristian Lisandru - In cautarea drumului catre visele tale )
Un comentariu:
Fotografie frumoasă de tot... Nu zic nimic despre text, ar fi culmea să mă laud sau să mă critic de unul singur... Seară bună!
Trimiteți un comentariu