Un nod la batistă nu putem să facem, mi-aş permite să spun, nu ar avea vreun sens nici să scriem cu pixul pe mână „Aminteşte-ţi să îţi aduci aminte” sau să implorăm agendele electronice să bipăie permanent. Ar deveni chiar supărătoare situaţia. Uitarea este – orice s-ar spune – un prădător feroce care atacă la drumul mare amintirile, devorându-le cu voluptate. Unele dintre ele, dintre amintiri, reuşesc să se ascundă din calea prădătorului, au un puternic instinct de conservare şi modalităţi diverse prin care duc arta camuflajului la un nivel superior. Alte amintiri mor repede, sfâşiate de vii de prădătorul cu colţi ascuţiţi şi foame permanentă. Agonia lor este curmată brusc, atunci când colţii prădătorului găsesc beregata. Trăiesc puţin şi trec neajutorate prin ceea ce am putea să numim savana memoriei noastre. Poate tocmai de aceea există amintiri care convieţuiesc. Se protejează unele pe altele, îşi oferă reciproc camuflajul necesar, fac front comun atunci când se ridică răgetul uitării în decor… Vă invit la un safari printre amintiri. Îmbrăcaţi o ţinută de campanie, luaţi-vă rezervele necesare, atârnaţi pe umăr arma sincerităţii prevăzută cu lunetă şi haideţi să vânăm împreună prădătorul numit Uitare. În felul acesta, poate vom reuşi să ne amintim că trebuie să ne aducem aminte cum se merge târâş, pe coate şi pe genunchi, printre amintiri care trebuie salvate. Dintr-un desiş, Uitarea pândeşte…
Un comentariu:
Imi place,o imagine cu totul deosebita.Felicitari.
Trimiteți un comentariu