Dupa inaltarea zidurilor

Vezi,
şi eu am avut un vis.
Vroiam foarte mult să mă desprind, să mă arcuiesc,
să fac un salt.

Cel mai greu mi-era primul pas!
Mă şi durea puţin glezna piciorului drept
din pricina asta.

Frânghia gravitaţiei
mă trăgea imediat înapoi.

Vezi,
nici nu-mi închipuiam că am s-o tai.
Mă gândeam foarte mult
şi poate că păream câteodată chiar caraghios,
cum ţopăiam într-un picior.

Pe strada asta au lucrat oameni.
Am ştiut-o de la mare depărtare
după mirosul prietenos al asfaltului.

Tu treceai pe sub platani,
parcă dând la o parte cu mâna
fâşii strălucitoare pe care luna
le strecura printre frunze, până jos.

De aceea te-am ajuns din urmă,
împodobind tăcerea dintre noi
cu vorbe întâmplătoare,
curios să-ţi zăresc arcul surâsului.

( Nichita Stanescu - Dupa inaltarea zidurilor )