duminică, 28 februarie 2010

Aud zambetul tau


Aud zâmbetul tău tremurând în fereastră
ca o frunză pe care o clatină briza de seară
şi deodată fereastra a început să râdă sonor
ca o trompetă care vesteşte oraşului prezenţa ta.

Dar unde eşti tu, în care trandafir din grădină?
Sub draperiile căror depărtări te-ai ascuns?
De ce ai descuiat cu o cheie falsă poarta de azur a mării
şi ca o pasăre ţi-ai luat zborul spre grădina de trandafiri
în care visele ard în pocalul celei mai suave petale.

Unde te afli acum pasăre care dezlănţuieşti furtuni,
care mi-ai incendiat patul şi visele şi năzuinţele? De ce ai
încetat să alergi printre arborii din carnea mea?

Aud zâmbetul tău tremurând în fereastră.
Deschide-o şi intră odată cu dimineaţa
care a început să facă tumbe pe covorul din cameră.

Stau faţă în faţă cu mine însumi şi mă întreb:
Oare nu eşti tu dimineaţa? Oare
n-ai izvorât tu din stâncile acestea de lumină? 

( Constantin Nisipeanu - Aud zambetul tau )

2 comentarii:

dieter michalek spunea...

a wonderful flower picture.

lg.
dieter

kyungmee spunea...

great image..beautiful!!!!