Fereastra

 

Rugurile ard la orizont
Căldura lor ne copleşeşte lent
Peştii emigrează īn amont
Ca un capriciu somnolent

Flăcările lor ne trec prin carne
Şi ne māngāie o dogoare rece
Cānd ne-adunăm sfioşi şi iar ne
Īmperechem dacă sorocul trece

Muribunzii stau la colţ de stradă
Īnvārtind mecanic o flaşnetă
Că-ntreg oraşul pare o şaradă
Din care-a dispărut o siluetă

Păsările s-au oprit din zbor
Īncremenind cu aripile-ntinse
Şi fragede ca după un omor
De adevăruri neīnvinse

Toate ceasurile s-au oprit şi nici
Luciul străzilor plouat nu s-a mai şters
Oamenii-s din ce īn ce mai mici
Ca văzuţi printr-un ochean īntors

La noi nu s-a-ntāmplat nimic de mult
Deşi dorim ca totuşi să se-ntāmple
Pentru lucizi nu avem nici un cult
Cānd īşi duc pistoalele la tāmple

Rugurile au intrat īn carnea noastră
Rogu-te să nu te temi iubito
Că de-un veac am devenit fereastră
Pe care locatarii n-au primit-o

( Adrian Munteanu - Fereastra )