Deschide

 Deschide ochii!

Cum nu mă vezi?!

Eu sînt copacul din faţa casei tale,

ce-ţi bate la fereastră dimineaţa,

şi-adun pe crengile-mi bogate

doar triluri de privighetori,

să-ţi umple inima de cînt

să uiţi de frig şi chiar de toamnă.

Nu-nchide geamul!

Ai să opreşti sărutul

florilor de mai

s-ajungă pîn-la tine!

Oare, am ştiut?

M-am născut anonim,

am avut timp

doar pentru o frîntură de vis

şi-apoi m-am pierdut,

la fel de anonim,

în braţele unei nopţi fără de margini.

Dar ce am făcut cu frîntura de vis

pe care, pentru o clipă, am avut-o întreagă?

Oi fi ştiut?... că e a mea?

Vis

Ai fost un vis

pe care l-am crezut aproape

în vraja nopţii ce se depărta

cînd Luna îmi cădea în poale

şi tu erai prin preajma gîndului

tot mai aproape.

Vine septembrie!

şi iarăşi plîng,

pe aripa de vultur

ce mă devorează.

Te-am căutat

Te-am căutat şi te-am strigat

în valea luminii, în valea umbrelor!

dar numai norii despărţiţi de furtună

au auzit strigătul ce a aprins pădurea,

în dorul rădăcinilor mistuite-n adîncuri

unde se limpezea seva unui adevăr

pierdut de milenii. 

( Viorela Codreanu Tiron - Deschide ochii! )