Indoiala

De cînd alerg pe drumul ăsta lung,
Neodihnit, prin vise tîlcuite,
Străin, tot bat la porţi zăgăzuite,
Iar îndoiala n-am cum s-o alung.

Pocalu-i gol, izvoarele coclite….
Ochiul, în sine, drămuie prelung;
Neînţelesul n-am cum să-l străpung
Şi Valea-i năruită-ntre ispite…

Nu-s purgatorii gîndurile aste!
În cine să mă-ncred şi cui să spun
Pierdut că sunt în lumea de contraste?

Aş vrea să mă-nţeleg şi să m-adun,
Timpu-i zorit şi nu vrea să adaste
Şi n-am cum în dorinţă să-l supun…

( Adrian Erbiceanu - De cand alerg )