duminică, 18 aprilie 2010

Cu capul in nori



Eu cred ca norii povestesc
In fiecare tara altfel,
Poate ca sunt tinuturi unde
Se vad pe ceruri epopei
La noi pe bolta trec ciopoare
Cu caini batrani si miei nostalgici
Si-aluneca-n pasunea-albastra
Pe urma lor trei ciobanei.
Sau se inalta-o manastire
Nepamanteana, ca in somn,
Surpata-n haos fara mila
De rasuflarea unui vant
Si iarasi razvratita-n ceruri
Pana cand aripi de sindrila
Cazand inspre inalt cu spaima
Suie din lacrimi un cuvant.
Cum am putea sa ne dorim
Un cer senin si-o bolta goala,
Cand norii spun povesti prin care
Suntem salvati in vesnicii?
Veniti, furtuni, deasupra noastra
Si infloreste-ne, durere,
Cat timp mai stii cu abur sacru
Pe cerul lumilor sa scrii...






( Ana Blandiana - Eu cred ca norii.. )

Un comentariu:

Corneliu Cristian Ion spunea...

... ce bine e la varsta lor ... si ce bine e sa fii cu capul in nori ... dar poti sa fii asa la orice varsta, nu? ... bun cadru, bravo