Risipa

Un curcubeu zănatic, pe blog îsi scrie soarta
E trist că astăzi movul din curte a pierit,
Văzuse printre galben că e deschisă poarta
Cu boceluta-n spate, spre rouă a fugit.

În timpul ăsta lumea, decisă a nu-l plânge
A compensat visarea cu sticle verzi si sparte,
A spulberat tăcerea, si-a pus-o într-o pungă,
Și–a îngropat albastrul în pleoape si-aripi moarte.

Plângeau în pod copiii, si fetele la poartă,
De cerul plumburiu si rochiile sterse,
Natura se năstea, dar seara era moartă,
Și valuri mari de plumb, de rău au vrut să verse.

Oceanul plin de spume, e rosu vertical,
Și are scoici plăpânde, cu dinti de catifea.
Un soare vechi, albastru, mai plange muzical,
Cu raze dulci de lacrimi isi spală amintirea.

Într-un târziu, spre seară, pe ulite dosite,
Duhnind a mere verzi si-a zeamă de regrete,
Pe-o scar-imaginară, cu trepte nesfarsite
Incet se suie movul.... cu minte de burete.

( Eli Lazar - Risipa de mov )