duminică, 16 mai 2010

Clocot




Iubirea este geniu: cum poti s-o pui in frau,
Sa-ti poarte faetonul in trap, la preumblare?
Ca ma sfasie leul, nu-i crima, nici desfrau,
Si gloria-i un monstru la fel, cu colti si gheare.
Sa te castig, bat cerul si iadul, nemurirea,
Rup aripile vremii si-- demiurg rapsod--
Sub tine-mi pun cerbirea, chiar de mi-ai fi pieirea,
Dar inima ta mandra ce dulce esafod!
Cu-naltele abateri, semeata erezie,
Croim albastre zboruri peste-un noroi batran
Si ni-e datoare viata ca-i dam o poezie
De care o s-asculte, candva, ca de-un stapan:
Noi doi lasa-vom lumii un duh ce nu se scimba,
Caci noi si vesnicia vorbim aceasi limba.


( Vasile Voiculescu - Sonet CCXVII )

2 comentarii:

Donca spunea...

superbe florile tale!

S-Hell spunea...

multuesc, donca..zi senina!