Legenda lacramioarei

I

In rai nici o minune placuta nu lipsea.
Vazduhul lin, racoare, a crini amirosea,

Caci albele potire in veci tot inflorite
Scoteau din a lor sanuri arome nesfarsite.

Lumina era moale si-ndemnatoare soptii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma noptii.

Prin arbori cantau pasari, prin aer zburau ingeri,
Si nu gaseau rasunet in el a lumii plangeri;

Caci scris era pe ceruri, pe frunze si pe unde:
"Nici umbra de durere aice nu patrunde".

Pe maluri verzi, frumoase, de rauri limpezite,
Stau sufletele blande, iubinde, fericite,

Gustand in linistire cereasca veselie
Ce-n fiecare clipa cuprinde-o vecinicie.

Dulce-adapost de pace, gradina-ncantatoare...
Avea orice minune, dar ii lipsea o floare.

II

Si iata ca soseste un oaspe de pe lume,
Un suflet alb si tanar pe-un nor de dulci parfume;

Iar sufletele toate ii ies lui inainte,
Primindu-1 cu zambire, cu gingase cuvinte,

Si-i zic: "In raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curand plecasi din viata! Nu plangi a tale zile?"

"Nu, caci am dat o clipa de viata trecatoare
Pe alta mai ferice si-n veci nepieritoare."

"Si nu ti-e dor acuma de lumea pamanteasca?"
"Nu, caci mai mult imi place intinderea cereasca."

"Cum? Nu lasi nici o jale pe urma ta duioasa?"
"Ah! las o mama scumpa, o mama dragastoasa
Si vecinic dupa dansa voi plange cu durere!"

Zicand, copilul plange, lipsit de mangaiere,
Si lacrimile-i calde se schimba-n lacrimioare.

De-atunci nu mai e lipsa in rai de nici o floare! 

( Vasile Alecsandri - Legenda lacramioarei )