Triptic

1 .

mi se aşează un grup de cuvinte pe frunte
şi mă strigă toate
pe numele meu de fată
cu păr inconfundabil
de albastru şi verde

acelaşi grup mă însoţeşte
când dau mâna
şi mă prezint

am început să reduc
toate cuvintele
la acel grup

printr-un limbaj repetitiv
şi monosilabic
în scurt timp
vei înţelege
tot ce mă doare
şi ce nu

acuma
trebuie să-ţi spun
că mi s-au lăsat urechile de ţiuit de parcă
liniştea nu ar coborî noaptea peste oraş iar hăuitul
şi-ar face loc dintotdeauna, de atunci
în mulţimi


cerşetorul acela olog de la colţ
m-a întrebat dacă singurătatea e o boală
e o stare de fapt, i-am spus

i-am umplut palmele de mărunţi
şi n-a tăcut

doar când mi-a ridicat
părul cel verde de pe frunte
şi albastru, de fată şi când a văzut
că singurătatea mea e scrisă, ca a lui

doar că a mea
e un grup de cuvinte


2.

dimineaţa ridică plapuma de pe mine
şi mă trimite în lume la drum
fără merinde

nici măcar nu ştiu dacă ochii princiari
mă focalizează
ori se opresc pretutindeni
unde e rost de principii feminine
şi comportament gregar

nici nu ştiu şi de aceea sar câte un pas
legată la ochi, cu spinarea dreaptă
de teamă ca în drumul meu
pe tabla de şah să nu descopăr
în trupul negru sau alb, cumva
că nu aş fi o regină


3.

cine bate la uşă cu glas de munte
acela este iubitul meu
îi cunosc literele din nume
mai bine decât pe ale numelui meu
i le sorb, i le înghit ca o femeie-somon
i le nasc, apoi pe hârtie din sângele meu croite
e o taină aici, pentru că oamenii s-ar îndoi mereu
că între noi iubirea e atât de înaltă
ori că bărbatul meu ar trebui să fie
tocmai iubitul cu glas de munte
care îmi bate la uşă
şi care eşti tu

( Adina Ungur - Triptic )