sâmbătă, 12 iunie 2010

Dansand in al noualea cer





Ea făcea cîtiva pasi înainte,
făcea cîtiva pasi înapoi.
Primul pas spunea bună-ziua, domnule,
al doilea pas spunea bună-ziua, doamnă.
Ceilalţi întrebau ce face familia,
azi e o zi frumoasă ca o porumbiţă în ceruri.
Ea purta o cămaşă fierbinte,
avea ochii de îmblînzitoare a mării,
ea îşi ascunsese un vis într-un dulap
şi găsise un mort în creierul său.

Cînd ea sosea, îşi lăsa departe partea cea mai frumoasă,
cînd ea pleca, în zare se forma ceva care o aştepta.
Privirile ei erau rănite li sîngerau pe dealuri.
Purta sînii în afară şi-şi cînta negurile vîrstei.
Era frumoasă ca un cer peste care trece o porumbiţă.

Avea o gură de oţel
şi un steag al morţii i se desena pe buze.
Rîdea asemenea mării simţind cărbuni în pîntecul ei.
Asemenea mării cînd luna se priveşte pentru a se scufunda,
asemenea mării ce a muşcat din toate ţărmurile.
Marea iese-n afară şi cade-n pustiu şi în trupurile belşugului.

Cînd stelele se leagănă peste frunţile noastre,
mai înainte ca vîntul din nord să-şi deschidă ochii,
era frumoasă în orizontul ei de oase,
în cămaşa fierbinte şi cu privirile de copac obosit,
ca un cer pe care pluteşte un stol de porumbiţe.


( Vincente Huidobro - Ea )

Niciun comentariu: