Dupa ploaie

S-a dus furtuna-n zari s-acuma se-ntrec miresmele-n putere:
Se-ntrec care de care parca, stapina sa ramiie-anume
Peste-ntunericul acestei nopti dulci si pline de mistere ;
Se bat si florile - se vede ca nimeni n-are tihna-n lume.
Se razboiesc mereu si ele sa stapineasc-un ceas pamintul...
Dar cine nu-si incearca oare o data-n viata lui norocul?
In van sa le despart-alearga sub negrele umbrare vintul...
Biruitor pina acuma domneste singur busuiocul.
Ca o biserica miroasa seninul cucerit o clipa,
Dar se trezesc in umbra crinii, varsindu-si boarea lor profana,
Vazduhu-i greu cit n-ar fi-n stare vislind sa-l taie o aripa,
Un trandafir murind se farma patind cuprinsul ca o rana.
Si tot mai grea, mai tare creste naiva florilor urgie,
Se-ntrec care de care parca sa-nvinga ori sa moara-n lupta.
In van trimite-un gind de pace un miros blind de iasomie,
Si flutura-n desert in aer, ca un steag alb, o nalba rupta.
Hodina nu-i, dar iata-n lupta ca vin si mindrele verbine,
Un miros voluptos alearga adus de vinturi de departe,
Si nu-i mireasma sa n-adoarma, nici floare nu-i sa nu se-ncline;
Iar noaptea toata deodata miroas-a dragoste si-a moarte.
Miroas-a moarte s-a iubire si creste-o dulce lenevie
Ca-ntr-un polog frumos in care te-nvinge somnul fara vrere,
O ceata diafana zboara ca peste-un cimp de batalie,
Acoperind din nou gradina cu-ntunecatele-i mistere.

( Dimitrie Anghel - Dupa ploaie )